Domnule Președinte de ședință, stimați colegi,
Guvernul României și conducătorul acestuia de facto, președintele țării, sunt datori cu foarte multe explicații românilor după aproape două luni de stare de urgență.
Sunt o serie de întrebări la care oamenii nu au primit încă un răspuns, în pofida declarațiilor pline de emfază ale autorităților cu privire la evoluția acțiunilor de gestionare a epidemiei de coronavirus. Cea mai mare preocupare a populației este în prezent ascunderea adevărului, în contextul în care din ce în ce mai multe voci susțin public că incidența epidemiologică este mult mai extinsă raportat la datele oficiale prezentate.
Specialiștii vorbesc, în acest context, că numărul celor infectați ar putea fi de cel puțin zece ori mai mare. Este de la sine înțeles astfel că nu vom cunoaște realitatea cazurilor de infecții doar dacă se va face o testare prin sondaj, recurentă, cu revenire din lună în lună, pe un eșantion mare de peste 10.000 de persoane, așa cum fac toate statele care iau în calcul relaxarea restricțiilor.
Această ipoteză este recunoscută inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății, care a atras atenția asupra faptului că multe cazuri de decese COVID-19 nu sunt raportate din cauza capacității extrem de slabe de testare a României.
Fără pic de exagerare, constat cu tristețe că nu există niciun capitol la care „guvernul meu” să obțină nota de trece în aceste zile de final ale stării de urgență. Românii s-au lămurit definitiv cu privire la măsurile luate de liberali pentru ca ei să poată traversa în siguranță și cu sănătatea nealterată această perioadă dificilă. Din păcate, cetățenii vor ieși însă grav afectați după ce lucrurile vor reveni într-o situație de pseudo-normalitate.
Românii nu mai au locuri de muncă, nu au cu cine să-și lase copiii, sunt cu banii pe sfârșite, au ajuns deprimați după două luni de stat în casă, iar în acest timp Guvernul PNL doar i-a mințit și i-a păcălit în legătură cu inițiativele luate pentru limitarea efectelor dezastruoase ale acestei pandemii.
Răspunzător pentru situația dramatică de acum în care se află România și românii este, în aceeași măsură, și președintele erijat în prim ministru! Nu există nicio ieșire publică a domniei sale fără a vorbi de rău de PSD, de parcă PSD ar conduce lumea, țara și guvernul lui și ar fi responsabil de gestionarea situației prezente!
Îi înțeleg oarecum obsesia, deoarece președintele are semnale clare raportat la faptul că PSD va câștiga viitoarele alegeri, indiferent când vor avea loc acestea. Totuși, până mai are guvernul său, îi recomand călduros să se preocupe cu maximă atenție și îngrijorare de destinele oamenilor!
În final, rog respectuos președintele și primul ministru să răspundă la câteva întrebări venite din partea cetățenilor: De ce nu au fost testate toate cadrele medicale?, Când va înceta criza medicamentelor?, Care este soarta sănătății românești?, Ce se întâmplă cu zecile de mii de copii care nu au tablete și acces la internet pentru a termina în condiții minimale anul școlar?, Ce se va întâmpla cu viitorul acestei țări?
Sunt întrebări pertinente ale românilor, care vor să știe dacă domnului președinte și guvernului le pasă în mod real de viața și de sănătatea lor, în contextul relaxării restricțiilor și încetării stării de urgență.
Vă mulțumesc!
Deputat PSD Dâmbovița,
GEORGETA-CARMEN HOLBAN