- Acuzații de duplicitate, frustrări politice și nerealizări răzbat din ambele părți ale eșichierului politic dâmbovițean. Adversari tradiționali în competițiile electorale, PSD și PNL își demontează reciproc discursurile de proiecte și realizări.
- Se anunță o luptă politică acerbă, combatanții făcând uz de limbaj dur demonstrat și de comunicatele de mai jos ale celor două formațiuni
COMUNICAT PNL
Stimați colegi PSD, că tot vorbeați despre duplicitate și vorbe în vânt, puteți sta liniștiți, că nu vă ia nimeni locul fruntaș la acest capitol.
Susțineți că din 2016 până în prezent, au fost aproximativ 1105 inițiative în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița. Până acum, ați afirmat că nu puteți implementa marile proiecte pentru a dezvolta județul nostru din cauza consilierilor liberali. Acum ați schimbat discursul si veniți să ne spuneți că aceștia nu au votat împotrivă decât la aproximativ 40 dintre propunerile dumneavoastră. Să înțelegem că fix acelea 40 erau cele care ar fi dus la bunăstarea și la dezvoltarea Dâmboviței? De asta nu s-a făcut nimic notabil până acum în județul nostru? Nu știm ce să mai credem, de fapt când mințiți? Acum sau când ați spus oamenilor că liberalii vă împiedică să faceți lucruri grandioase pentru noi, cetățenii acestui județ?
Domnilor, încetați cu ipocrizia și cu manipularea. Ați tot încercat să mascați incompetența și dezinteresul în spatele unor lozinci politice atât de mult, încât ați uitat și ați început să vă contraziceți singuri. Așadar, dacă în acești 4 ani ați avut mâna liberă și consilierii liberali nu v-au împiedicat să luați cele mai bune măsuri pentru dezvoltarea județului, de ce nu ați făcut nimic?
Totuși, vă mulțumim pentru aprecierea pe care o aveți pentru candidatul nostru, Ion Sorin și pentru bunul management pe care dumnealui îl exercită în poziția actuală pe care o deține, aceea de Inspector Școlar Șef.
Intr-adevăr, a reușit să scoată învățământul dâmbovițean la lumină prin profesionalismul și prin devotamentul de care a dat dovadă, din întunericul în care îl scufundaseră predecesorii săi, susținuți chiar de dumneavoastră.
Obținerea proiectelor finanțate din fonduri europene este meritul managerului instituției, în cazul acesta al domnului Ion Sorin și a echipei pe care o coordonează. Dar pentru administrația pesedistă capitolul fonduri europene pentru investiții este doar o himeră, așa că nu intrăm în prea multe detalii.
Candidatul nostru pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița este un om integru, determinat și cu rezultate profesionale remarcabile pe care a reușit să le dovedească de-a lungul carierei lui. Un om capabil poate face lucruri extraordinare acolo unde alții au spus că este imposibil, indiferent de poziția managerială pe care o ocupă. O să vedeți ce poate face atunci când va prelua conducerea Consiliului Județean Dâmbovița.
Revenind la capabilii, inovatorii, dezvoltatorii, profesioniștii consilieri județeni PSD. Rămân 2 întrebări simple. Câte inițiative au avut în toți acești ani?
Câte luări de cuvânt au avut dumnealor în total?
Va spunem noi: 0 (zero). Acolo nu este decât o masă mută de manevră care votează fără să treacă prin filtrul rațiunii ceva, pe principiul “așa a zis șefu’!”
COMUNICAT PSD
Frustrările politice nu-şi au rostul în judeţul Dâmboviţa anului 2020! Declaraţiile liderilor politici dâmboviţeni, opozanţi ai PSD Dâmboviţa, reprezintă doar încercări nereuşite ale acestora de a abate atenţia de la realităţile din judeţul nostru, atât politice cât şi socio-economice.
Începem cu ceea ce este mai aproape de nevoile dâmboviţenilor. Proiectele implementate în judeţul Dâmboviţa, din 2016 până astăzi, nu pot fi negate şi nici măcar ignorate de aşa-zisa opoziţie dâmboviţeană. Înfoierea calităţii de ales dâmboviţean, doar prin comunicate de presă, nu credem că este un câştig pentru cei care, la un moment dat, au decis să crediteze PNL Dâmboviţa ca fiind o soluţie pentru problemele lor.
Îi scuzăm pe aleşii PNL Dâmboviţa că habar nu au cum stau lucrurile într-un partid care îşi dă cu adevărat interesul pentru acest judeţ. Pot învăţa de la PSD ce înseamnă să fii aproape de oameni şi să lucrezi, atât pentru pentru cei care te-au votat, cât şi pentru cei care au avut altă preferinţă politică. Un partid care îi respectă pe dâmboviţeni, cel puţin o dată pe lună, are întâlniri cu primarii acestora sau cu reprezentanţii lor din tot judeţul, pentru a veni în întâmpinarea problemelor lor. Concluziile şi nevoile acestora ajung de la reprezentanţii PSD din Consiliul Judeţean Dâmboviţa la conducerea Consiliului. Acestea se transformă în iniţiative şi sunt propuse de către conducerea Consiliului, în calitate de for Executiv, consilierilor judeţeni care fac parte din forul deliberativ denumit Consiliu Judeţean.
Propunerile şi iniţiativele care se materializează prin adoptarea unor hotărâri de Consiliu Judeţean sunt rezultatele acestor întâlniri. Ceea ce nu ştiu reprezentanţii PNL Dâmboviţa este că, după ce au fost validaţi în funcţii de consilieri locali, promisiunile făcute în campania electorală trebuie să se materializeze. Or, acest lucru înseamnă că trebuie să munceşti, să ştii care sunt nevoile dâmboviţenilor şi să ÎNCERCI să propui ceva în interesul oamenilor.
De asemenea, după o lungă prezenţă fizică a unora dintre aceştia prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ne-am fi aşteptat să înţeleagă că, pe lângă activitatea de a aduce amendamente unor iniţiative ale PSD, trebuie să mai faci şi altceva, nu doar să aştepţi pe margine.
Pentru că, doar comentând, liberalii riscă să introducă termenul de “chibiţ” şi în viaţa politică dâmboviţeană.
Şi pentru a pune punct acestor discuţii sterile, le aducem la cunoştinţă următoarele sume care au ajuns în judeţul Dâmboviţa, din 2016 până în prezent, prin PNDL 1, PNDL 2 şi CNI:
- investiții realizate pe județ 217.431.192,13 RON;
- investiții în derulare pe județ 710.319.018,77 RON;
- investiții contractate pe județ 230.424.675,40 RON;
- investitii implementate de CNI 144.390.316,47 RON.
Valoare totală a proiectelor de investiții Dâmboviţa 1.302.565.202,77 RON.
Investiții realizate cu fonduri europene în judeţul Dâmboviţa, tot din 2016 până astăzi, prin Programul Operational Infrastructura Mare, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Capital Uman şi Programul Operațional Capacitate Administrativă:
- investiții contractate cu fonduri europene 851.030.935 RON;
- investiții în derulare cu fonduri europene 818.948.045 RON;
- investiții finalizate cu fonduri europene 32.082.889 RON.