La mai bine de 3 luni de la izbucnirea epidemiei coronavirusului în România, deputatul PNL de Dâmbovița, Cezar Preda, analizează măsurile luate de Guvernul Orban.
El spune, într-o postare pe pagina de Facebook, că rezultatele din ultima perioadă arată că s-au luat măsurile corecte și eficiente, din timp.
"Datorită măsurilor economice luate la timp, economia României nu a avut o prăbușire abruptă, așa cum au avut state cu economii mult mai puternice și mai bine consolidate financiar. Datorită măsurilor de protectie sanitară, sistemul medical din România nu a colapsat. Nu am avut în România medici nevoiți să aleagă între cine moare și cine trăiește, gropi comune sau pacienți decedați ținuti în patinoare închiriate sau camioane frigorifice. Cele 50 de măsuri economice și sociale bune, adoptate de Guvernul României în contextul crizei provocate de COVID-19, au fost reliefate deja în statisticile internaționale, România având una dintre cele mai scăzute rate a șomajului și a inflației, dar și una dintre cele mai mari rate de creștere economică din Europa", arată liberalul.
"Unele dintre aceste măsuri continuă și pe perioada stării de alertă pentru a veni în sprijinul populaţiei și a agenţilor economici afectaţi de criza sanitară provocată de COVID-19", a mai subliniat Preda.