• "Trebuie să ne stabilim un palier superior unde să ne punem gândurile și forța creativă a tuturor locuitorilor pentru ca acest oraș să se dezvolte real! Trebuie să nu ne mai mințim, în primul rând!"
  • "Va trebui să ne schimbăm percepția, să fim atenți la realitate și să lăsăm deoparte demagogia, minciuna  și campaniile veșnice de imagine"!

 

Președintele PNL Târgoviște și candidat la Primăria municipiului, Aurelian Cotinescu, susține nevoia de schimbare a atitudinii în ceea ce privește abordarea  administrativă a orașului.

Liberalul spune că orașul nu este în regulă din punct de vedere al dezvoltării și că actuala administrație locală municipală are mentalitatea primarului de comună, prin fixarea unor obiective la standarde înalte.

"Trebuie să ne stabilim un palier superior unde să ne punem gândurile și forța creativă a tuturor locuitorilor pentru ca acest oraș să se dezvolte real. Trebuie să nu ne mai mințim, în primul rând. Să acceptăm realitatea, trebuie să vedem că, da, s-au făcut grădinițe, școli, creșe,renovări, parcări, panseluțe, sensuri giratorii filmate cu drona cosmetizate în photoshop, dar lucrurile acestea nu sunt suficiente pentru dezvoltarea reală acestui oraș. Dacă vrem ca noi să trăim aici și copiii noștri să rămână în acest oraș și Târgoviștea să nu devină un oraș îmbătrânit, va trebui să ne schimbăm percepția, să fim atenți la realitate și să lăsăm deoparte demagogia, minciuna  și campaniile veșnice de imagine" , a arătat Aurelian Cotinescu.