Unul dintre obiectivele prioritare ale președintelui ales al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, la preluarea mandatului este reorganizarea instituției. Despre o administrație suplă a făcut vorbire și în campanie, dar și astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, în care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care unii dintre salariații CJ își exercită atribuțiile de serviciu.
"Sper să nu se supere sau să se sperie anumiți funcționari publici din Consiliul Județean, voi avea o discuție cu toți angajații CJ", a anunțat Corneliu Ștefan. "Astăzi, cea mai emblematică instituție a județului, eu nu o văd la nivelul la care ar trebui să fie și sunt determinat să fac o reorganizare la nivelul CJD împreună cu colegii mei(...) Sunt foarte mulți funcționari la nivelul Consiliului Județean care, efectiv, nu cred că-și îndeplinesc ce au în fișa postului. Eu văd altfel structura CJ, o structură suplă care va fi mai eficientă", a mai precizat președintele ales.
Legat de proiectele care sunt în implementare, Corneliu Ștefan a precizat că ele vor fi continuate, dar vor fi demarate și altele noi.
Scorul obținut la alegerile locale din 27 septembrie clasează PSD Dâmbovița pe locul 5 la nivel național și pe 3 la nivelul regiunii Sud Muntenia. În ceea ce privește scorul pentru funcția de președinte al CJD, organizația județeană se află pe locul 1 în regiune și 3 pe țară. Corneliu Ștefan a luat cu 7000 de voturi mai mult față de partid.