Pro România nu va participa la prima ședință de constituire a Consiliului Județean Dâmbovița, a anunțat luni, într-o conferință de presă, Florina Mureșan, liderul grupului de consilieri. Ea a explicat că unul dintre motivele acestui gest este acela  că nu le-au fost validați doi din cei patru consilieri județeni pe care formațiunea i-a obținut la alegerile locale din 27 septembrie. 

 

"Reprezentarea partidului nu poate fi realizată conform rezultatului alegerilor. Potrivit prevederilor articolului 208 din Codul administrativ, consilierii județeni se pot constitui în grupuri dacă sunt în număr de cel puțin 3, prin urmare, dreptul de a ne constitui într-un grup al consilierilor județeni în acest moment ne este interzis. Constituirea comisiilor de specialitate se face în lipsa consilierilor Pro România, prin urmare, din cele 7 comisii de specialitate, consilierii județeni Pro România pot participa doar la 2 sau cel mult 4 și nici măcar la desemnarea președinților și secretarilor acestor comisii. Este cel puțin ciudat că s-au uzitat termenele maxime prevăzute de Codul administrativ pentru constituirea consiliului județean. Mâine se împlinesc 30 de zile de la alegerile locale", a explicat Florin Mureșan (foto dreapta).

"Cerem public secretarului general al județului Dâmbovița să depună la Tribunal dosarele consilierilor județeni supleanți Irena Dumitru și Florin Mureșan în vederea validării. Cerem prefectului județului să convoace cea de-a doua ședință de constituirea imediat după rămânerea definitivă a încheierii de validare a celor doi consilieri județeni supleanți ai Partidului Pro România astfel încât partidul să poată fi reprezentat în Consiliul Județean potrivit mandatelor încredințate de alegători. Este evident că există un interes politic și un blat în întârzierea acestor validări. Blat între PSD și PNL, PSD pentru a-și alege vicepreședinții în lipsa consilierilor Pro România, este vorba de o majoritate absolută, și interesul PNL de a menține în funcție actualul președinte al CJD", a mai arătat Mureșan.

"Cerem public președintelui CJ și secretarului județului să nu convoace ședința ordinară pentru alegerea vicepreședinților decât după validarea consilierilor Pro România. În caz contrar, vom ataca hotărârea în instanțele de contencios admnistrativ", a conchis aceasta.