Astăzi, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Județean Dâmbovița și ceremonia de învestire a noului președinte al CJD, Corneliu Ștefan. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii COVID-19.

 
O altfel de administrație ne propune președintele Corneliu Ștefan care a anunțat încă de la începutul discursului său de început de mandat că biroul său va fi... județul Dâmbovița. O instituție deschisă și transparentă, apropiată de dâmbovițeni este modelul pe care îl va aborda Ștefan din noua postură. Totodată, președintele CJ mai spune că vrea să identifice rapid și viitoarele provocări pentru a pregăti reacții prompte și eficiente.
 
"Înainte de toate, vreau să le mulţumesc, încă o dată, dâmboviţenilor fără de care învestirea mea de astăzi nu ar fi fost posibilă.
Este un moment important pentru judeţul nostru, umbrit, însă, în oarecare măsură, de momentele grele prin care trece întreaga societate românească. Consider că, mai ales acum, este datoria mea ca preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa dar, în acelaşi timp, şi a consilierilor judeţeni, indiferent de culoarea lor politică, să depunem tot efortul necesar, astfel încât instituţia pe care de astăzi o conduc să fie un factor de echilibru pentru judeţul nostru.
Consiliul Judeţean va fi o instituţie apropiată de dâmboviţeni, o instituţie deschisă şi transparentă.
Avem în faţă 4 ani în care trebuie să punem în aplicare Master Planul de Dezvoltare a Judeţului #Dâmboviţa, pe care l-am propus dâmboviţenilor. De asemenea, trebuie să identificăm cât mai rapid şi viitoarele provocări, astfel încât să fim pregătiţi cu reacţii prompte şi eficiente.
Preşedintele Consiliului Judeţean #Dâmboviţa este preşedintele tuturor dâmboviţenilor, nu doar al celor care l-au votat şi sunt sigur că, alături de toţi consilierii judeţeni, vom face o echipă puternică, dedicată acestui judeţ.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a transmis președintele CJ Dâmbovița, după jurământul de învestire.
La eveniment au mai participat vicepreședintele Senatului, Titus Corlățean, senatorul Ionuț Vulpescu, deputații Carmen Holban, Claudia Gilia și Marian Țachianu, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan.