Moment important, astăzi, pentru municipiul Târgoviște. Teatrul Tony Bulandra a fosta gazda ceremoniei de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște și depunerea jurământului de către primarul reales Cristian Stan.
"Le mulțumesc târgoviștenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și am convingerea că ne vom ridica cu toții la înălțimea așteptărilor. Am speranța că vom lăsa deoparte tot ceea ce ne-a despărțit în timpul campaniei electorale și că împreună vom reuși să oferim târgoviștenilor răspunsuri administrative la problemele pe care le au (...) Îmi exprim convingerea că va fi un mandat de succes și că împreună, cu bună credință, vom lucra exclusiv în interesul comunității târgoviștene care așteaptă foarte mult de la noi. Am reușit să ridicăm ștacheta destul de mult", a transmis primarul Cristian Stan.
La eveniment au fost prezenți și președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, senatorii Titus Corlățean, vicepreședintele Senatului și Ioan Vulpescu, deputata Carmen Holban și vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.