"Votul reprezint[ dimensiunea patriotică a politicii. Am încheiat la 27 septembrie o călătorie și ne pregătim de o alta. Avem de împlinit nici mai mult nici mai puțin decât un alt destin pentru România, iar pentru asta avem nevoie de tot ce e mai bun în noi, de cei mai buni dintre noi și de solidaritate. Avem nevoie să se facă dreptate socială. Avem nevoie să primim un semnal că suntem sprijiniți în lupta pentru reabilitarea democrației, să croim un alt drum României. Am convingerea că, prin votul din 6 decembrie, veți arăta că termenul de garanție al condiției umane nu a expirat, că Dâmbovița sprijină și votează patrioți autentici, oameni care țin cu cei mulți, dar, mai ales, cu România. (...)

Suntem în fața unui examen foarte important pentru toată societatea românească. Sunteți chemați să alegeți între Stânga și Dreapta. Aici, suntem noi, partidul celor mulți, cei care credem că oamenii sunt mai importanți decât statisticile. Dincolo, sunt ei, distrugătorii democrației și ai economiei, ai capitalului românesc, ai producătorilor și ai satului românesc. Iată, suntem în situația de a ne închide din nou în case pentru că acest guvern incompetent în combaterea pandemiei nu a reușit să găsească nicio măsură pentru oameni. Din cauza incompetenței lor tot greul pandemiei cade pe umerii cetățenilor. Au fost mai preocupați de alegeri decât de pandemie. Această situație trebuie să înceteze. Vă rog să aveți încredere în noi, credința noastră este în oameni. Pe 6 decembrie, vă rog să veniți la vot cu familia, cu prietenii și cu toți cei dragi, să schimbăm împreună destinul acestei țări. Așa să ne ajute Dumnezeu!", a transmis Radu Popa, candidat pe lista PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților.

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița, CMF 11200020