Modul în care este administrat statul este tema centrală a campaniei electorale, în viziunea Partidului Social Democrat. În opinia senatorului social-democrat, Ionuț Vulpescu, cetățenii au motive serioase de dezamăgire în legătură cu acest aspect, argumentând că Statul nu și-a mai îndeplinit principala misiune, lucru relevat în special în perioade de criză ca cea pe care  traversăm.

Cetățenii au motive să fie dezamăgiți de felul în care în ansamblu este administrat statul, iar asta este, în viziunea PSD, o temă centrală a campaniei noastre electorale. Două sunt motivele pentru care încrederea cetățeanului în Stat a scăzut dramatic. Primul motiv, și nu este prima oară când vorbesc despre acest lucru, îl reprezintă feudalizarea lui. Instituțiile au ajuns practic în ultimul an de guvernare a PNL feudele celor care le conduc, iar „feudalii” se comportă ca atare, nu discută cu ceilalți, nu trec dincolo de interesele lor private. Al doilea motiv îl reprezintă ura împotriva Statului cultivate cu o sârghie de vreo 3 decenii. Acum cei care au făcut din Stat dușmanul cetățeanului sunt cei mai vocali în a cere intervenția lui, a Statului, pentru a le salva afacerile, uitând că Statul nu mai are mijloace de intervenție în economie și apelează la scheme care, timpul ne va arăta asta, au exacerbat corupția. Bilanțul guvernării PNL va fi făcut, fără nici o îndoială, și dacă acum refuză să dea socoteală cetățenilor pentru proasta guvernare, realitatea îi va obliga să o facă. Principala misiune a Statului, nu doar în crize, dar abia în crize se vede capacitatea lui de a acționa, este planificarea strategică. Ce a planificat PNL în gestionarea crizei?! Eșecul, că altceva nu vedem…. Nici creșterea capacității secțiilor de ATI, nici pregătirea personalului sanitar, nici aprovizionarea cu medicamente și cu materiale de protecție pentru personalul sanitar. Doar eșecul guvernării pare să fi fost perfect planificat și executat ca la carte. Doar că românii nu au nimic din câștigat din haosul administrativ de acum. Ultima dovadă de haos administrativ este închiderea piețelor, ca măsură de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. Cunoaștem deja reacția cetățenilor, nu este populism, și nici nu tragem noi, cei din PSD, frâna de mână a bolidului guvernamental liberal criticând măsura. PNL a impus această măsură doar din motive de imagine. Vor să ascundă incapacitatea de a ține sub control situația, iar închiderea piețelor este doar un fel de a spune că lucrează pentru binele națiunii. În Dâmbovița, la nivel de județ, în Târgoviște, PSD a făcut astfel încât efectul negativ al acestor decizii lipsite de orice studiu de impact, de viziune și responsabilitate, luate de Guvernul Orban, să fie cât mai mic. Județul are un sector agricol important, PSD nu putea asista nepăsător la problemele create micilor fermieri. În condițiile în care prețul alimentelor crește, lipsa de pe piață a micilor producători se simte deja în bugetul fiecărei gospodării, iar banii lipsă din vânzarea producției din această toamnă pune în pericol și recoltele din anul viitor.

 

Reacția foarte fermă a celor afectați de aceste măsuri ridică din nou problema: pentru cine guvernează PNL? Nu este vorba nici de naționalism economic, nici de altceva. Este vorba despre faptul că liberalii deformează concurența și discriminează producătorii români în favoarea unor monopoluri. Nu știu dacă asta au vrut, dat asta a ieșit. Trebuie să se explice, să răspundă micilor producători și cetățenilor, și ei afectați de voluntarismul lor care rimează cu autoritarism. Cum spuneam, primarii PSD din județ, în frunte cu primarul din Târgoviște, Cristian Daniel Stan, au găsit soluții pentru a menține piețele în funcțiune, dar asta înseamnă costuri suplimentare și pentru micii fermieri, dar și pentru administrațiile locale. Cine plătește pentru asta? PNL a practicat populismul soluțiilor simple, nu de ieri de azi. Acum liberalii ne spun că, dacă îngerașul politicienilor de dreapta se îndură și îi ajută să scape de PSD, România e salvată. Asta ar putea pune câteva probleme relației lor cu USR, partid specializat deja în acțiuni de salvarea nației. De fapt, PNL vrea să anihileze orice poziție a programului drastic de austeritate pe care îl pregătește pentru următorii 2 ani, fără măriri de pensii, cu reducerea veniturilor bugetarilor, precarizarea extremă a muncii, privatizări sălbatice, dezmembrarea sistemelor publice de educație și de sănătate. Au revenit în propaganda oficială atacurile la adresa grasului bugetar care stă în cârca productivului privat. Au uitat deja de eroii din prima linie, medicii și alții ca ei, din sistemele publice de educație și sănătate. Trebuie să punem o întrebare esențială plecând de la ceea ce s-a întâmplat ieri în Senatul României…. Cum putem reconstrui încrederea în Stat și în democrație când PNL și USR au ales să blocheze funcționarea Parlamentului? Parlamentul este legitim până în ultima secundă a existenței sale constituționale. Campania electorală nu poate fi o scuză când este vorba despre viața cetățenilor. Sunt și parlamentari care cred că misiunea lor s-a terminat odată cu depunerea listelor electorale. Nimic mai fals. Parlamentul trebuie să legifereze chiar dacă acest lucru nu convine Partidului Național Liberal. Românilor li se cere să se sacrifice în plină criză sanitară, care se agravează, și să vină la vot pe 6 decembrie în numele democrației, iar senatorii PNL și USR nu pot lucra pentru interesul public?! Instituțiile statului își aruncă unele altora răspunderea pentru erori și decizii ce pun în pericol viața cetățenilor și sănătatea publică, facem paradă de democrație, de valori europene, dar în practică facem opusul lor. Campania aceasta va fi mai mult ca oricând o încercare pentru soliditatea valorilor pe care declarativ toți le sprijinim și le respectăm. Cetățenii ar vrea să vadă asta și în practică, pentru că de teorie sunt sătui”, a explicat Ionuț Vulpescu, candidat PSD Dâmbovița la Camera Deputaților.

Material realizat la comanda PSD Dâmboviţa, CMF:11200020