Declarație politică ,,Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște- șansa unui nou început
După 50 de ani de existență tumultoasă, COS Târgoviște, un blazon al metalurgiei românești, cel mai avansat combinat de acest gen din întreaga regiune la data inaugurării, risca să devină istorie, ca multe alte combinate românești care puteau fi salvate, dar au fost lăsate pradă intereselor. După ce în prima jumătate a anilor '90 industria din România era pus pe butuci de guvernele FSN/PDSR, Combinatul de la Târgoviște fiind în mod grav afectat, la începutul anilor 2000, Guvernul Adrian Năstase (PSD) a vândut pe nimic COS, cu largul concurs al PSD Dâmbovița, bine reprezentat în structurile de conducere ale colosului industrial care asigura un trai decent pentru mii de familii, iar pentru Târgoviște și Dâmbovița importante resurse financiare. Guvernele Văcăroiu, Năstase, Ponta au girat, printr-o inexplicabilă pasivitate, devalizarea Combinatului, din care, la fel ca în perioada SOVROM-urilor - când tot ce putea fi demontat era transportat cu trenul în URSS, au fost demontate și transferate în Rusia utilaje și secții întregi, unele fiind chiar de interes vital pentru industria de apărare a țării, așa cum s-a întâmplat cu singura instalație certificată de NATO! Sub privirile suspect de îngăduitoare ale autorităților, ”investitorul” a tăiat și vândut ca fier vechi tot ce nu prezenta interes pentru a fi dus în țara de baștină. Incompetența crasă sau interese (încă) nedevoalate ale guvernanților în cauză? În repetate rânduri, personal, am semnalat problemele de la COS Târgoviște, am avertizat în legătură cu viitorul sumbru, dar previzibil, al combinatului și am vorbit despre drama socială ai cărei actori vor fi muncitorii din Combinat, din ce în ce mai puțin și mai prost plătiți, în timp ce peste capetele lor s-au făcut aranjamente cel puțin discutabile. Ori de câte ori am avut ocazia, în conferințe de presă sau la întâlnirile cu sindicaliștii ori reprezentanți ai autorităților locale și centrale, am avertizat că momentul distrugerii COS nu este foarte îndepărtat și acest lucru trebuie împiedicat. Pentru cine nu știe, sau a uitat(!), Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște a fost încă din 1970 uzină de interes strategic, pentru ca în anii ce au urmat să se dezvolte exploziv. La jumătatea anilor '70 avea peste 10.000 de angajați și producea oțeluri aliate, înalt aliate și speciale folosite la construcția Centralei de la Cernavodă. Politicieni, care acum se bat cu pumnul în piept că doar ei pot face bine oamenilor, au fost, de-a lungul timpului, în tabăra, uneori chiar în slujba celor care se fac vinovați de distrugerea combinatului. După ce au jefuit și vândut pe nimic un colos cu o valoare enormă, acești politicieni varsă lacrimi de crocodil pe umerii atât de încercați ai muncitorilor (atât de puțini!) care au mai rămas în Combinat. Celor care spun că demersul Guvernului PNL este o manevră electorală, le răspund doar atât: dacă pentru ei câteva sute sau mii de locuri de muncă reprezintă doar o înșiruire de cifre într-o statistică, pentru noi înseamnă sute sau mii de familii care au ce pune pe masă, prin muncă cinstită. Și mai înseamnă ceva: un pas mare pe drumul refacerii economiei unui oraș atât de prosper altădată. Guvernul PNL reușește astăzi să găsească o soluție și să salveze Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște prin preluarea activității de producție printr-o societate înființată de Ministerul Economiei. Sunt mândru de toți cei care în ultima jumătate de secol au făcut din Târgoviște un reper solid pe harta metalurgiei mondiale. Și sunt mândru de Guvernul PNL, care a reușit, în vremurile tulburi pe care le trăim, să găsească o soluție pentru această problemă. În sfârșit România se trezește și un guvern al românilor se comportă responsabil față de interesul național!