Pentru noi, industria românească nu este o grămadă de fiare vechi, ci dimpotrivă trebuie să fie un suport al relansării economice mai ales după criza generată de pandemia de COVID, a declarat vineri, la Târgoviște, premierul României, Ludovic Orban. Acesta a venit însoțit de consilierul pe probleme de siguranță și ordine publică, Virgil Guran și de ministrul Economiei, Virgil Popescu.

 

"Sunt aici ca să vă transmit un mesaj foarte simplu, reindustrializarea României reprezintă un obiectiv prioritar în politica Guvernului pe care îl conduc. Utilizând toate pârghiile posibile pentru a susține blocarea în județul Dâmbovița, în România, de noi capacități de producție care, cu adevărat, să genereze locuri de muncă, să genereze competitivitate economică, o capacitate de a putea să generăm prosperitate pentru cetățeni. Cunosc situația de la COS Târgoviște, am fost abordat de liderii de sindicat care au și participat la o discuție cu mine și am făcut câțiva pași. Am modificat ordonanța 60, astfel încât să creăm posibilitatea legală de a prelua active în contul datoriilor către  bugetul de stat pentru ca aceste active viabile să poată să facă parte dintr-o posibilă nouă companie care să producă pe baza acestor active viabile. Urmează discuțiile cu lichidatorul, cu administratorul special pentru pentru a realiza toate operațiunile legale care sunt necesare cu scopul declarat pe care îl avem și anume acela de a menține producția pentru activele viabile de la COS Târgoviște", a afirmat Orban.

"Am venit astăzi aici, alături de domnul prim ministru să dăm un semnal foarte clar: nu lăsăm industria românească să fie tăiată la fier vechi că așa vor unii. Știm ce avem de făcut. Ideea cu ordonanța 60 care a fost aprobată în parlament era pentru sistemul energetic național. În discuțiile cu dvs. cu sindicatele și cu lichidatorul mi-a venit această idee, de ce să nu folosim scheletul ordonanței 60 și pentru industrie. Sunt convins că nu numai aici, la COS Târgoviște, poate fi aplicată. Nu are niciun rost ca pur și simplu să tăiem la fiare vechi și să recuperăm niște datorii la bugetul de stat, când se poate recupera din ele, și de aceea ordonanța 60 publicată în M.O., va fi aplicată la COS Târgoviște, activul funcțional industrial ca un tot va fi preluat în contul datoriilor pe care la ANAF. Suntem foarte avansați și vă spun că, în foarte scurt timp, planul de reorganizare va fi modificat în așa fel încât să poată fi preluat. Se va înființa o nouă companie curată, fără nicio datorie practic, aici, la Târgoviște, cu acel activ funcțional industrial. Ceea ce este foarte important de știut este faptul că veți rămâne salariați la această companie nouă și îl vom repune în circuitul economic, într-o nouă companie, fără datorii, deținută de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Da, ne ținem de cuvânt, ceea ce spunem facem", a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu. 

Astăzi, a fost semnat în prezența premierului, un acord prealabil în contractul privind implementarea proiectului de alimentare cu apă și canalizare (POIM). 

"Are o valoare de 396, 5 milioane de euro și îmbunătățește viața a un sfert din locuitorii acestui județ, adică 137 000 de locuitori. Acest proiect îmbunătățește infrastructura din 57 de localități și reabilitează 355 de km de rețea de apă și 767 de km de rețea de canalizare. Guvernul României a luat toate măsurile pentru ca implementarea acestui proiect să se desfășoare în bune condiții și, în cel mai scurt timp, viața oamenilor din această zonă să se îmbunătățească. În acest moment, chestiunile legate de studiul de fezabilitate și soluția tehnică sunt rezolvate, intrăm pe ultima sută de metri pentru a obține documentele legate de acordul de mediu și sper ca, la începutul anului viitor, să ne revedem aici, la semnarea acestui contract", a precizat Carmen Moraru, reprezentanta Ministerului Fondurilor Europene. 

La rândul său, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, candidat la Senatul României, a precizat că, tot astăzi, a participat la  semnarea contractului având ca obiect proiectare și execuție ”Modernizarea DN71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia, km 0+00 – 44+130 lărgire la patru benzi de circulație și km. 51+041 – km. 109+905 drum la două benzi: Lot 1 (sector 1): Bâldana Târgoviște km. 0+00 – km. 44+130 la patru benzi de circulație” .

 

Material realizat la comanda PNL Dâmbovița, CMF 11200025