COMUNICAT DE PRESĂ

Răspunsul Guvernului liberal al României la criza provocată de pandemie a fost prompt și a vizat măsuri de sprijin pentru toți cei afectați.
În județul Dâmbovița, până la 25 noiembrie 2020, nu mai puțin de 35,954 de salariați, de la 5260 de agenți economici din județ, au primit ajutor guvernamental sub formă de plăți pentru șomaj tehnic.
Efortul bugetar pentru acoperirea acestor plăți s-a ridicat, până la data amintită, la 46.631.534 de lei!
Tot în Dâmbovița, 1642 de salariați, de la 383 de firme din județ, au primit zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a școlilor și grădinițelor. Plățile efectuate pentru cele 1642 de persoane au totalizat 1.381.060 de lei
O altă măsură menită să atenueze efectele grave ale pandemiei asupra vieții dâmbovițenilor a fost decontarea sumei de 41.5% din salariul de baza brut – conform OUG nr. 92/2020.
Pentru aceasta, s-au plătit 21.952.889 de lei pentru un număr de 21.231 de salariați, de la 3417 agenți economici!
Acolo unde specificul activității a permis, Guvernul, prin măsurile active implementate, a încurajat telemunca, măsură menită să combată răspândirea COVID-19.
În județul Dâmbovița, conform OUG nr. 132/2020 art. 6 - “Telemunca”, au fost alocate fonduri în sumând 80.000 de lei.
Tot în județul Dâmbovița, măsurile active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor – conform OUG nr. 132/2020, art. 5 - “41.5% pentru angajați pe perioada determinata de maxim 3 luni”, au presupus plăți în valoare de 650.587 de lei, pentru un număr de 715 salariați.
Alte măsuri active de care au beneficiat dâmbovițenii au fost Masuri active de ocupare. Conform legii 76/2002, un număr de 79 persoane au primit 1.592.311 lei.
La capitolul măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei putem include și sumele alocate pentru persoane cu vârsta peste 45 de ani/unici întreținători/tineri NEETs sau persoane cu handicap.
Suma totală alocată a fost de 4.700.000 de lei.
Cu tristețe, remarc o campanie deșănțată de denaturare a adevărului, prin care adversarii noștri încearcă să denigreze Guvernul și să minimalizeze eforturile noastre de a îndrepta răul din țară.
Cei care timp de aproape 30 de ani au sărăcit și au spoliat fără milă țara, nu pot accepta că alții chiar vor binele țării!
Pe 6 decembrie, cu votul dâmbovițenilor, vom porni pe un drum nou, al normalității!

Virgil Guran,
Președinte PNL Dâmbovița