Partidul Social Democrat este izolat pe scena politică, deși a câștigat alegerile generale, a remarcat marți, într-o conferință de presă, președintele Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. Liderul a arătat că PSD nu a construit nicio alianță și este pus în situația în care, în pofida faptului că a câștigat cel mai mare număr de mandate de parlamentari la alegerile din 6 decembrie, să nu aibă cu cine colabora pentru formarea unei majorități.
"Peste tot în lume, partidul care are cel mai mare număr de voturi, de parlamentari este și cel care are prima șansă să formeze guvernul. Domnul Klaus Werner Iohannis nu are nici prea multă imaginație, probabil nici consilieri foarte buni sau este un om care, de foarte multe ori, o ia pe scurtătură", a declarat Țuțuianu.
El spune că, dacă ar fi jucat inteligent, președintele Klaus Iohannis ar fi dat prima șansă PSD să formeze guvernul, situație care ar fi pus în dificultate social-democrații care nu ar fi avut cu cine să facă majoritate parlamentară.
Pe de altă parte, a arătat că Iohannis a încălcat regulile democratice.
"Eu, dacă eram în situația de a desemna un prim- ministru, primul lucru pe care îl făceam era să desemnez un premier din partea Partidului Social Democrat. Ar fi văzut că nu are cu cine să facă o majoritate și atunci sigur că ar fi trebuit să predea mandatul în 10 zile. Era modul democratic și inteligent de a proceda într-o asemenea situație. Domnul Iohannis a luat-o pe scurtătură și n-a mai considerat necesar să promoveze regulile democratice.
Nu este bine pentru democrația românească. PSD-ul nu avea cum să găsească la momentul acesta niște aliați pentru că n-a construit nicio alianță. Mințile lucide din PSD cred că văd că, astăzi, partidul, deși a câștigat cel mai mare număr de mandate de parlamentar, este izolat pe scena politică. Nu are aliați de niciun fel, partidele politice de dreapta au făcut o majoritate parlamentară și vor da direcția acestei țări pe următorii 4 ani de zile", a mai arătat liderul Pro România.