• PNL își păstrează funcția de prefect la Dâmbovița, însă, nu este clar dacă liberalii îl vor menține pe Aurelian Popa
  • Unul dintre cele două posturi de subprefect va reveni USR- PLUS 
 
Liderii Coaliției și-au împărțit, luni seară, funcțiile de prefecți și subprefecți, după o perioadă de negocieri dure și tensiuni.
 
Liberalilor le revin prefecturile din 23 de județe (Sibiu, Alba, Brașov, Prahova, Bistrița, Mureș, Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin, Vrancea, Iași, Botoșani, Neamț, Giurgiu, Călărași, Constanța, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov, Olt, Dolj, Vâlcea și Mehedinți) şi 47 de subprefecţi.
 
USR-PLUS va numi prefecți în București, Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița, Tulcea, Vaslui, Buzău și Harghita.
 
UDMR a revendicat judeţele Cluj, Arad, Covasna, Satu Mare şi Sălaj.
 
 USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.
 
Guvernul a aprobat în ședința din 27 ianuarie proiectul de OUG care prevede modificarea statutului prefectului și subprefectului, astfel încât aceștia să nu mai fie înalt funcționari publici, ci să aibă funcție de demnitate publică.
Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public doar pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.