• Școlile din 4  localități din Dâmbovița au început cursurile luni, 8 februarie, în scenariul roșu! Este vorba despre unitățile școlare din comunele Văleni Dâmbovița, Râu Alb, Bărbulețu și Crevedia. 
  • Elevii din 36 de localități învață în scenariul galben,  iar în 49 de localități  în scenariul verde.

 

Am susţinut decizia de redeschidere a şcolilor încă de la încheierea celor două perioade de stare de urgenţă de anul trecut, chiar şi atunci când, în timp ce unităţile de învăţământ din toată Europa funcţionau normal, la noi Guvernul liberal a preferat să le ţină închise.

Acum, s-a decis încetarea parţială a procesului educaţional în sistem online, iar Klaus Iohannis a anunţat reîntoarcerea în clase a anumitor categorii de elevi. De această dată, suntem iarăşi în totală opoziţie decizională faţă de ţările europene, unde se închid şcolile şi graniţele. La noi se revine la şcoală, chiar dacă avem mii de noi îmbolnăviri zilnice, iar aglomeraţia presupusă de deplasarea către şi dinspre şcoli va fi în măsură să sporească efectele pandemiei în rândul populaţiei.

Cu siguranţă, şcoala trebuie să se facă în şcoală, am mai spus asta. Din păcate, însă, România a pierdut din nou startul şi la acest capitol. Mai mult, se discută deja de faptul că reînceperea cursurilor în şcoli nu va ţine decât vreo câteva săptămâni, iar în aceste condiţii este clar că decizia este pripită.

Consider că şcolile nu sunt pregătite pentru reluarea cursurilor, în sensul că nu există suficiente măşti şi este foarte dificil pentru un copil să stea ore în şir cu masca pe faţă. „Celebrele” panouri despărţitoare de plexiglas nu mai sunt folositoare, probabil vor fi desfiinţate acum, în timp ce cu banii respectivi aruncaţi în vânt anul trecut se puteau face investiţii cu adevărat necesare pentru desfăşurarea cursurilor în condiţii de siguranţă pentru copii şi cadre didactice.

De altfel, Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat amânarea reînceperii şcolilor în 8 februarie cu încă o săptămână, pe considerentul că „elevii sunt pregătiţi, dar şcolile nu sunt pregătite pentru noi!”.

În concluzie, având în vedere aspectele prezentate, cred că revenirea elevilor la şcoală este una bună doar în condiţiile în care Guvernul va asigura toate măsurile necesare securităţii sănătăţii copiilor noştri.

Consider că guvernanţii trebuiau să rezolve până acum problemele legate de siguranţa unităţilor şcolare şi abia apoi să decidă reluarea cursurilor, astfel încât să nu asistăm peste câteva zile la o avalanşă de noi îmbolnăviri şi la reînchiderea din nou a şcolilor.

Georgeta Carmen Holban

Deputat PSD de Dâmbovița