COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost numit, ieri, vicepreședinte al PSD la nivel național, coordonator politic și membru în Biroul Permanent Național.

Numirea în funcțiile amintite vine ca urmare a rezultatelor foarte bune obținute de organizația PSD Dâmbovița la alegerile locale din vara anului trecut, dar și a celor parlamentare din iarnă.

Prin cooptarea președintelui Corneliu Ștefan în echipa de conducere a PSD la nivel național se cristalizeză un nucleu al social-democrației care va răspunde, din toate punctele de vedere, nevoilor reale ale societății românești.

Actualul context socio-economic și efectele dezastruoase ale guvernării Dreptei Unite necesită un plan de acținui care să vină urgent în sprijinul tuturor cetățenilor. În acest sens, obiectivele prioritare ale actualei conduceri a PSD rămân fidele ideii unei Românii dezvoltate pentru toți românii.

Încă o dată, PSD demonstrează că este un partid care s-a transformat în ultimul an, iar Echipa Corneliu Ștefan a venit cu o nouă viziune și cu un alt mod de a face politică.

Câștigătoare a alegerior interne ale PSD Dâmboviţa în 2020, Echipa Corneliu Ștefan, alături de primarii, consilierii locali și județeni, dar și de parlamentarii dâmbovițeni, a arătat că relaționarea onestă cu cetățenii este singura metodă care poate duce la un consens și la dezvoltarea unitară a tuturor comunităților locale. Pentru acest lucru, este nevoie de trasarea unor direcții politice care să fie recunoscute și implementate la nivel național, iar acestea se vor concretiza datorită funcțiilor în care președintele PSD Dâmbovița a fost numit.

PSD Dâmbovița