Criticile dure ale reprezentanților opoziției au primit replica Puterii, astăzi, însă, în mediul virtual.
După ce luni, secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Stan a demontat bugetul propus de guvernanți pentru 2021, apreciind că este unul de austeritate și le-a cerut să-și asume responsabilitatea guvernării, la rândul său, președintele organizației județene a PNL, senatorul Virgil Guran a replicat tăios: deja necrofagii democrației s-au repezit să anunțe apocalipsa.
"Da! Ne asumăm guvernarea! România nu este în colaps!
Politicieni cu ștate vechi în propagandă, cei de la PSD, opoziția ultimelor două luni de zile, ca și până în decembrie 2020, când tot ei au reprezentat puterea prin majoritățile constituite în Parlament, s-au cantonat într-o poziție de respingere totală a politicilor guvernamentale, ceea ce este firesc pentru opoziție până la un anumit punct, dar și de negare a realităților, a crizelor sanitare și economice ce străbat lumea de la un capăt la altul!
Da! Ne asumăm guvernarea! Am făcut-o acum peste un an, în 2019 când PSD a abandonat guvernarea, și am traversat poate cea mai grea parte a crizei sanitare. Am facut-o luând măsurile corecte, chiar dacă PSD-ul majoritar ne-a blocat în Parlament.
Astăzi, la mai puțin de două luni, aducem în dezbatere publică un buget care să asigure creșterea economică și reducerea deficitului bugetar fără să apelăm la metoda Dragnea, tipăritul banilor.
Guvernul încă nu a aprobat în ședință proiectul de buget pentru a fi adus în fața Parlamentului și deja necrofagii democrației s-au repezit să anunțe apocalipsa.
Sunt convins că vor fi suficiente fonduri la învățământ, sănătate, în zona investițiilor publice, astfel încât adevăratele reforme să poată continua.
Cu prietenie, îi îndemn pe toți cei din administrația locală, indiferent de culoarea politică, să privească și în propriile ogrăzi, în propriile bugete și, acceptând situația de criză, să constate că accesarea fondurilor europene este posibilă în toate domeniile, de la învățământ la sănătate, la infrastructuri de orice natură, să identifice nevoile comunității, adevăratele nevoi, situație în care și cheltuielile se vor prioritiza, iar atunci vor constata că banii europeni sunt cea mai ieftină sursă de finanțare și că nu trebuie să aștepte întotdeauna transferuri de la bugetul de stat ca, unice soluții salvatoare.
Vreau să-i asigur pe toți primarii din județul Dâmbovița, inclusiv pe Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, că niciun proiect finanțat din bani europeni nu va fi blocat din lipsa cofinanțărilor.
Guvernul Cîțu nu a întors spatele dâmbovițenilor, iar dacă la mai puțin de două luni de la învestire are curajul să-și asume reforme profunde, să adopte politici de dezvoltare a țării, iar PSD-ul este nemulțumit tot timpul, înseamnă că acest guvern este pe drumul cel bun”, a notat Guran pe Facebook.