Deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, avertizează asupra unei anexe adăugată "pe șest" la legea bugetului de stat. Acesta susține că "o premieră absolută în politizarea fondurilor bugetare".
"Asistăm în aceste ore la asumarea Legii Bugetului de către Coaliția mincinoșilor unde apare o nouă anexă, cu nume de agent secret: 7.03!
Această Anexă reprezintă o premieră absolută în politizarea fondurilor bugetare.
Nu se mai ascund banii de clientelă prin tot felul de conturi bugetare, cum au făcut anul trecut.
Se face deja totul pe față, la vedere. Se fură ziua în amiaza mare!. Anexa 7.03 este practic un act de LEGALIZARE A MITEI ELECTORALE cu banii din bugetul de stat.
Este pentru prima oară când un Guvern își arată pe față, fără rușine, condiționarea politică în alocarea fondurilor publice.
Practic în această Anexă 7.03 regăsim sumele alocate DIS-CRE-ȚIO-NAR către primarii și președinții de CJ ai celor 3 partide din Coaliția Austerității.
La Covasna, județul cu cea mai mică populație din România, primește de la Guvern 21 de milioane de lei, în timp ce Dâmbovița, cu o populație mai mult decât dublă, primește doar 672.000 de lei. În timpul acesta, Virgil Guran voteaza pentru tăierea banilor pentru Dâmbovița, iar Plăiașu și Balint tac cu demnitate și voteaza și ei aceste tăieri. Au uitat că acum trei luni promiteau orice ca să ajungă în Parlament!
Este o MITĂ NESIMȚITĂ plătită de Guvernanți către aleșii locali ai celor trei partide pentru a le cumpăra votul în congresele ce vor avea loc în aceste partide.
Se folosesc banii publici, plătiți de noi, de cetățeni, pentru ca tabăra Cîțu să câștige în fața taberei Orban la Congresul PNL, sau ca tabăra Barna să câștige în fața taberei Cioloș la Congresul USR-PLUS.
Taxele plătite din greu, prin muncă, de cetățenii acestei țări au devenit MONEDĂ DE SCHIMB pentru cumpărarea de voturi la congresele acestor partide.
Este cea mai deșănțată acțiune din toate timpurile de drenare a fondurilor publice către clientela politică a partidelor aflate la guvernare.
Din acest motiv au întârziat atât de mult cu Bugetul! Se certau pe pușculița clientelei! Se certau pe sumele alocate în această anexă 7.03, adăugată, pe șest, în ultimul moment la proiectul Legii bugetului!", semnalează parlamentarul.