Camera Deputaţilor va putea fi vizitată gratuit marţi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, în intervalul orar 10.00 şi 16.00. Sunt pregătite mai multe activităţi pe peluza de la intrarea principală, iar accesul va fi permis pe la intrarea C1.
Sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară vor putea fi vizitate, respectiv „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al. I. Cuza”, „I.G.Duca” şi „Mihai Viteazul”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen, Galeria presei, Galeria de onoare, „Nicolae Iorga” şi “Nicolae Bălcescu”. Camera Deputaţilor va amenaja, pe peluza de la intrarea principală, 6 terenuri de badminton pentru copiii care îndrăgesc acest sport.
Pe parcursul zilei, vor fi organizate prezentări ale tradiţiilor militare şi simulări ale mânuirii armelor, susţinute de „Tradiţia militară”, cea mai veche asociaţie de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX – XX din România, care reprezintă ţara noastră la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare şi a participat la numeroase manifestări specifice, atât în ţară, cât şi în străinătate.