Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor 2019-2025 ar putea genera o serie de reacții sociale și politice dure dacă subiectul care privește amplasarea, în municipiul Târgoviște, pe strada Laminorului, a unei stații care să selecteze gunoiul menajer nu va fi tratat cu seriozitate și responsabilitate de către administrația locală și județeană, atrage atenția fostul senator, Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România.
El a vorbit, joi, 17 iunie, într-o conferință de presă, despre această chestiune delicată care presupune aducerea în proximitatea zonei de locuit și în mijlocul zonei industriale a unei instalații de sortare a circa 120 de tone de gunoi în fiecare lună, avertizând că acest lucru va însemna un dezastru pentru municipiul Târgoviște din perspectiva turistică și a unei dezvoltări industriale serioasă.
"Este nevoie ca, la Consiliul Județean, să se caute soluții pentru amplasarea, în aceeași locație, a tuturor obiectivelor de investiții pe care și le-a propus prin acel plan. Este vorba și de o instalație de compostare, și de selectarea gunoaielor menajere și de construcția unei gropi de gunoi nouă.
O sugestie ar fi, pe lângă Șotânga, unde cred că se poate găsi o locație adecvată, i-am sugerat locația de la Lucieni, în jurul municipiului Moreni, sunt câteva zone, departe de comunitate, unde s-ar putea realiza integrat toate aceste investiții și am scuti județul de cheltuieli suplimentare.
Mai mulți oameni de afaceri din zonă sunt nemulțumiți...
Îi cer și primarului Cristian Stan să scoată capul din nisip, că stă precum un struț. Ceea ce discutăm aici privește municipiul Târgoviște și văd că el nu are nicio opinie. Probabil că e mai comod din perspectiva relațiilor din interiorul PSD. Dar, să fii primar al municipiului, să ai majoritate în Consiliul Local și să nu ai nicio opinie despre modul în care poate evolua orașul pe care îl gestionezi mi se pare inacceptabil.
Dacă nu se va întâmpla nimic, voi ieși în stradă cu tinerii pentru că nu vrem să ne batem joc de județ. Vom da pliant din casă în casă în care vom spune care sunt consecințele pentru Târgoviște și pentru dezvoltarea județului", a declarat Țuțuianu.