Competiție acerbă în PNL Dâmbovița pentru posturile de prim-vicepreședinți!
Dacă Virgil Guran nu are nicio emoție pentru funcția de președinte, unde este candidat unic, cea mai mare bătălie se dă pentru postul de prim-vicepreședinte pentru Politici Publice unde s-au înscris trei candidați: deputatul Liviu Balint se bate pentru acest post cu Gabriel Grozavu și cu prefectul Aurelian Popa.
"Am o experiență politică foarte bogată în constituirea, organizarea și gestionarea atât a organizațiilor locale, cât și a competițiilor electorale. La alegerile parlamentare, zona de care am răspuns a ieșit pe locul 1, iar la locale, necunoscând foarte bine zona, am ieșit pe locul IV. Îi asigur pe toți colegii din PNL Dâmbovița de tot sprijinul și colaborarea pentru implementarea cât mai multor proiecte posibile pentru comunitate. Vă rog să-mi acordați încrederea dvs. și promit că nu vă voi dezamăgi", a transmis Liviu Balint.
Și deputatul Gabriel Plăiașu se luptă pentru postul de prim-vicepreședinte pe Strategii Politice și Comunicare cu tânărul Silviu Tănase.
Pentru posturile de vicepreședinți sunt câte doi candidați pe loc.