COMUNICAT DE PRESĂ
Cu ocazia Zilei Veteranilor aniversată astăzi, îmi exprim toată preţuirea pentru militarii români, pentru tot ceea ce au făcut şi fac în fiecare zi, pentru că sunt mereu pregătiţi pentru a-și respecta angajamentele şi pentru a ne asigura că vom face faţă oricăror provocări. Veteranii reprezintă simbolul curajului, al onoarei, devotamentului şi patriotismului. Istoria armatei este strâns legată de destinul poporului nostru, toate momentele de cumpănă din istoria românilor fiind depășite cu succes prin contribuția decisivă a Armatei. Prin misiunile îndeplinite în ţară şi peste hotare, militarii români se ridică astăzi la înălţimea faptelor de arme ale înaintaşilor. Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi. Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se întruneau condiţiile necesare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan. Ziua Veteranilor constituie, pentru întreaga naţiune, ocazia de a le mulţumi tuturor militarilor pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul lor. Mă înclin cu respect şi recunoştinţă în faţa memoriei eroilor care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă. În semn de preţuire pentru cei ce au scris cu sângele şi sacrificiul lor, cu devotament şi curaj, istoria ţării, aduc astăzi un sincer omagiu tuturor veteranilor de război, care, cu credință, responsabilitate și onoare, în slujirea idealurilor de libertate și independență, și-au făcut datoria față de țară și de neam. Dumnezeu să binecuvânteze Armata României!
Deputat PSD Dâmbovița, Georgeta-Carmen HOLBAN