Senatul a aprobat luni, 15 noiembrie, o propunere legislativă pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, care prevede introducerea unei discipline şcolare cu acest obiect în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional.
Proiectul de lege are sprijinul majorității partidelor și al Guvernului
Proiectul legislativ, care include mai multe măsuri, pe lângă cele referitoare la educație, a fost inițiat de toate grupurile parlamentare, cu excepția AUR, prin parlamentarii: Marcel Ciolacu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR), Ovidiu Ganț, Varujan Pambuccian, Silviu Vexler – minorități, Sorin Cîmpeanu (ministrul Educației, PNL), Anca Dragu (USR).
„Grupul PSD a votat în favoarea proiectului de lege și există niște argumente de fond și care țin de memoria istorică a lucrurile care s-au întâmplat dramatic în arealul european, inclusiv pe teritoriul României, și asta și într-un context în care, și o spun de această dată într-o calitate europeană și având acces la o serie de rapoarte ale Comisiei Europene împotriva rasismului și intoleranței cu monitorizarea pe toate statele, tendințele, din păcate, apropo de antisemitism în Europa, sunt îngrijorătoare. Și, dacă aș spune îngrijorătoare, aș spune că sunt ponderat. Din acest punct de vedere, este nevoie să putem face un transfer de cunoaștere, de sensibilitate către tânăra generație și din acest punct de vedere proiectul de lege conține câteva elemente importante", a declarat, în plenul Senatului, Titus Corlățean.
"Pentru cei care își aduc aminte, a existat o Comisie Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, așa numita comisie Elie Wiesel, sub patronaj prezidențial, 2003-2004. Acel raport care a stat la baza unor evoluții legislative și instituționale în România, conține și acest aspect al sistemului educațional și al unor materii care să fie studiate în școală. Cred că e bine să fim consecvenți și să facem tot ceea ce ține de noi să ajungem în situația de a spune să nu se mai repete ceea ce atât de dramatic s-a întâmplat în istoria omenirii și inclusiv cu privire la noi, la România”, a mai subliniat senatorul Titus Corlățean.
Legea a trecut cu 86 de voturi pentru, 12 împotrivă și o abținere.
Senatul este camera de decizională.