Biroul Politic Județean al PSD Dâmbovița s-a întrunit în această seară și a decis să o susțină pe social-democrata Claudia Gilia pentru funcția de prefect al județului, susțin surse politice.
Pentru funcția de subprefect PSD Dâmbovița l-a nominaizat pe consilierul local municipal Corneliu Sălișteanu.
Potrivit negocierilor de la București, cel de-al doilea post de subprefect revine liberalilor. Cel mai probabil, actualul prefect Aurelian Popa va ocupa această funcție.
Conform algoritmului agreat în coaliția de guvernare, social-democraților le vor reveni 20 de posturi de prefecți, liberalilor 18, iar UDMR-ului - 4.
UPDATE 19.02
Social-democrații au confirmat, în urmă cu puțin timp, printr-un comunicat de presă, nominalizarea Claudiei Gilia pentru funcția de prefect al județului.
"Desemnarea a fost făcută în cursul acestei seri, Claudia Gilia obținând în unanimitate voturile membrilor Biroului Permanent Județean al PSD Dâmboviţa. Aceasta va fi instalată în funcția de prefect al județului imediat după emiterea unei hotărâri în acest sens de către Guvernul României. Claudia Gilia a fost deputat PSD Dâmbovița, dar și vicepreședinte al Consiliului Județean. Din punct de vedere profesional, este conferențiar universitar la Universitatea Valahia din Târgoviște și specialist în drept constituțional. În ceea ce privește una dintre funcțiile de subprefecți, organizaţiei judeţene a PSD îi va reveni un post pentru care, de asemenea, cu unanimitate de voturi, a fost desemnat Corneliu Sălișteanu, consilier local PSD în Consiliul Local Târgoviște. Corneliu Sălișteanu este conferenţiar universitar, fiind timp de două mandate prorector al Universitatății Valahia din Târgoviște. Este nevoie ca programul de guvernare să fie implementat întocmai, iar cetățenii să fie în centrul preocupărilor instituției Prefectului. Totodată, din punct de vedere politic, PSD Dâmboviţa demonstrează, încă o dată, că este principalul partid al județului", se arată în document.