Ce facem cu acest partid? Este întrebarea la care conducerea Pro România va trebui să ofere un răspuns în perioada următoare și care îl preocupă pe vicepreședintele fomațiunii, Adrian Țuțuianu.
Liderul Pro România a vorbit, luni, 20 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, la Târgoviște, despre nevoia ca partidul să-și găsească direcția, recamând că, la nivel central, "lucrurile au fost lăsate într-o situație în care n-am făcut aproape nimic ca (sic!) să construim pentru viitor.
"Este foarte dificil, ca partid mic, care nu ae prea multe posibilități de exprimare să construiești organizații care să stea în picioare până în 2024", spune Țuțuianu.
"Vom continua, probabil, în 2022. Spun probabil pentru că, doar cu efortul meu și al colegilor ei din Dâmbovița, cu efortul altor câțiva din țară, nu vom putea construi un partid", a mai adăugat acesta.
"În ianuarie, februarie, este nevoie de o discuție serioasă legat de ce facem cu acest partid. Avem șapte, opt județe în care există niște structuri de partid relativ bune și avem foarte multe județe unde nu se întâmplă nimic. Asta nu poate continua! Partidul trebuie să o ia într-o direcție sau alta. Cred că cel mai bine ar fi să o ia pe propriile picioare. Rămâne să vedem. Vor fi schimbări anul viitor, dacă nu vom crește partide precum Pro România , s-ar putea să crească alții ca AUR și USR și s-ar putea să nu ne placă" , a mai declarat liderul Pro.