Au intrat deja în cel de-al treilea an de mandat din actuala legislatură, dar multor europarlamentari romani pare că  li s-a pierdut urma. Nu însă și beneficiile mandatului care sunt considerabile.

România are un număr de 33 deputați europeni din totalul de 705, în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Eurodeputaţii sunt echivalentul aleşilor din Parlamentul României, dar la scară europeană. Ei reprezintă puterea legislativă, pe care o împart cu membrii Consiliului European. Dispun de imunitate parlamentară pentru a asigura respectarea acestor principii fundamentale.

O mare parte din activitățile deputaților se desfășoară departe de reședința și țara lor natală. Prin urmare, o serie de indemnizații le sunt puse la dispoziție pentru a acoperi costurile suportate.

Câştigul anual brut al unui europarlamentar este de aproape 100.000 de euro. Pentru fiecare prezenţă la lucrările Parlamentului European, el primeşte încă 304 euro pe zi, pentru cazare şi masă. De obicei, europarlamentarii lucrează de 3 ori pe săptămână, deci ceea ce înseamnă încă 3600 de euro pe lună. Deplasările din ţară la Bruxelles şi Strasbourg, de aproape 2500 de euro pe săptămână, sunt şi ele decontate de Parlamentul European. În aceste condiţii, mulţi dintre europarlamentarii noştri au reuşit să pună deoparte sume consistente de bani.

 

Cheltuieli de călătorie

 Majoritatea reuniunilor Parlamentului European, precum sesiunile plenare, reuniunile comisiilor și reuniunile grupurilor politice, au loc la Bruxelles sau Strasbourg. Deputaților li se rambursează costul real al biletelor de călătorie pentru participarea la aceste reuniuni, după prezentarea chitanțelor, în limita costului unui bilet de avion la clasa business (sau similară), a unui bilet de tren de clasa I sau a €0,53 pe kilometru pentru călătoriile cu mașina (maximum 1 000 de km). Deputații primesc, în plus, indemnizații fixe în funcție de distanță și de durata călătoriei pentru a acoperi celelalte costuri ale deplasării (precum taxele de autostradă, taxele pentru excesul de bagaje sau pentru rezervări).

 

Adesea, deputații trebuie să călătorească în statul membru în care au fost aleși sau în afara acestuia pentru a-și îndeplini sarcinile oficiale, dar și în alte scopuri (de exemplu, pentru a participa la o conferință sau pentru a efectua o vizită de lucru). Pentru activitățile desfășurate în afara țării lor de origine, deputații pot beneficia de rambursarea cheltuielilor de călătorie, de cazare și a cheltuielilor conexe până la un cuantum maxim de €4.517 anual. În cazul activităților desfășurate în statul membru în care deputații au fost aleși, se rambursează numai cheltuielile de călătorie, în limita unei sume anuale maxime stabilite în funcție de țară.

Diurna (denumită și „indemnizație de ședere”)

 Parlamentul acordă o indemnizație forfetară de €324 pentru acoperirea costurilor de cazare și a costurilor conexe pentru fiecare zi în care deputații în PE sunt prezenți la Bruxelles și Strasbourg pentru activități oficiale, cu condiția ca aceștia să semneze un registru care atestă prezența lor. Această indemnizație acoperă facturile de hotel, mesele și toate celelalte cheltuieli conexe. Ea este înjumătățită în cazul în care deputații nu participă la mai mult de jumătate din voturile prin apel nominal din zilele în care au loc voturi în plen, chiar dacă ei au fost prezenți și au semnat registrul de prezență.

 

În cazul reuniunilor care au loc în afara Uniunii Europene, indemnizația este de €162 (acordată, de asemenea, cu condiția ca aceștia să semneze un registru de prezență), iar facturile de hotel sunt rambursate separat.

 

Indemnizația pentru cheltuieli generale

 Indemnizația forfetară este menită să acopere cheltuielile generate de activitățile parlamentare ale deputaților, cum ar fi chiria pentru birouri și costurile administrative, abonamentele pentru internet, calculatoarele și telefoanele, organizarea de conferințe și expoziții. Indemnizația este redusă la jumătate în cazul deputaților care, fără o justificare corespunzătoare, nu participă la jumătate din numărul ședințelor plenare care au loc în cursul unui an parlamentar (perioada între septembrie și august).

 Pentru anul 2021, indemnizația a fost de €4.576 pe lună. 

 

Costurile medicale

 Deputații au dreptul la rambursarea a două treimi din cheltuielile lor medicale. În afară de proporția rambursării, normele și procedurile detaliate ale acestui sistem sunt similare celor care se aplică în cazul funcționarilor publici ai UE.

 

Indemnizația de sfârșit de mandat

 La încheierea mandatului parlamentar, deputații în Parlamentul European au dreptul la o indemnizație tranzitorie, echivalentă cu salariul lor, pentru un număr de luni egal cu numărul de ani în care au fost deputați în PE. Durata maximă pentru care această indemnizație poate fi acordată este de doi ani. În cazul în care un fost deputat în PE preia un mandat în alt parlament sau o funcție publică, salariul pe care îl primește se deduce din indemnizația tranzitorie. Dacă deputatul are dreptul simultan la o pensie pentru limită de vârstă și la o pensie de invaliditate, el nu le poate primi pe amândouă; este obligat să aleagă doar una dintre ele.

 

Alte drepturi

 Parlamentul pune la dispoziția deputaților birouri dotate cu echipamentele necesare, atât la Bruxelles, cât și la Strasbourg. Deputații pot utiliza autovehiculele oficiale ale Parlamentului pentru deplasări oficiale în oricare dintre aceste orașe.

Următorul euroscrutin va avea loc în 2024.

Județul Dambovița este reprezentat, cel puțin, la nivel teoretic (nu sunt informații cu privire la activitatea acesteia în PE), în Parlamentul European, prin social-democrata Rovana Plumb, cea care deschis lista în calitatea de lider al organizației în 2019. După ce a dispărut din prim-planul vieții politice după înfrangerea dureroasă suferită la alegerile pentru președinția organizației  județene, numele acesteia a revenit în atenția publică anul acesta, însă, nu pentru vreun merit profesional, ci legat de numirea lui Dragoș-Cristian Vlad, în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Digitalizarea României. Presa centrală a titrat că acesta ar fi un apropiat al Rovanei Plumb cu care a lucrat  în mandatele ei de ministru atât la Ministerul Fondurilor Europene, cât și la Ministerul Mediului.