Federația Rusă a fost e exclusă astăzi, din Consiliul Europei! 

Comitetul de miniștri a hotărât că Federația Rusă este exclusă din Consiliul Europei, anunță senatorul PSD Titus Corlățean, membru al Delegației României în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), pe pagina de facebook.

Corlățean a promovat cu succes, în Comisia afacerilor politice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la Strasbourg, două amendamente importante la proiectul de raport și Aviz pe care Adunarea le-a dezbătut pe tema  excluderii  Federației Ruse din Consiliul Europei. Primul face referire la agresiunea rusă comisă la începutul anilor '90 împotriva Republicii Moldova și ocuparea Transnistriei de trupele ruse. 
Al doilea amendament face o corecție necesară la nivelul datelor statistice din ziua de 14 martie, respectiv cei aproximativ 415 000 refugiați ucraineni ajunși pe teritoriul României și nu 85 000.
 
 
"Raportul și Avizul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind excluderea Federației Ruse a fost adoptat cu unanimitatea celor 216 parlamentari europeni prezenți și votanți. Tot așa cum cele două amendamente ale mele ( amendamentele 6 și respectiv 2) la textul Avizului, pe care le-am menționat anterior, au fost adoptate în plenul Adunării. Adică cu unanimitate! Unanimitatea membrilor tuturor grupurilor politice europene este, aș spune, fără precedent și ea arată că națiunile europene democratice, dincolo de interesele economice specifice pe care le au, pot fi solidare în a respinge războiul și agresiunea militară de pe teritoriul continentului european!", a precizat senatorul român.

În ședința extraordinară din această dimineață, Comitetul Miniștrilor a decis, în contextul procedurii lansate în temeiul articolului 8 din Statutul Consiliului Europei, ca Federația Rusă să înceteze de astăzi să mai fie membru al Consiliului Europei, după 26 de ani de calitate de membru.

 

Rusia a aderat la Consiliul Europei la 28 februarie 1996.