Parlamentarii români și cei moldoveni vor transmite, mâine,  de la Chișinău un mesaj și un semnal politic puternic Europei și anume că este momentul să se decidă, la nivel politic, acordarea statutului de candidat la Uniunea Europeană Republicii Moldova.
Ședința istorică, în premieră, convocată la propunerea președintelui Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, are loc cu doar câteva zile înaintea Consiliului European de la Bruxelles, care urmează să se pronunţe asupra cererii Republicii Moldova de a primi statutul de candidat la Uniunea Europeană.
 
  • Parlamentarii români şi moldoveni vor adopta o declaraţie comună de susţinere fermă a unui răspuns favorabil pentru Republica Moldova!
 
Acum câteva săptămâni semnam la Iași o Declarație comună a 4 comisii parlamentare din Senatul României (politică externă și cea juridică) și respectiv Parlamentul Republicii Moldova (comisiile omoloage), împreună cu celelalte trei colege președinte, un text la care am lucrat personal și în care am propus convocarea unei ședințe comune (în premieră...) a celor două Parlamente. Până acum am mai avut ședințe comune ale unor comisii parlamentare, dar nu și ale celor două Parlamente în ansamblul lor.
Iată că dorința noastră devine realitate. Pot spune că ziua de sâmbătă, 18 iunie 2022, e un eveniment cu adevărat important, care are drept scop lansarea unei mesaj politic COMUN la Chișinău, în LIMBA ROMÂNĂ, către capitalele partenerilor noștri din UE, înainte de Consiliul European din 23-24 iunie a.c., pentru susținerea acordării Statutului de Candidat la aderarea la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, spune Titus Corlățean.
"Bătălia politică trebuie dusă până se trece linia de sosire. (...) Nu cred că o formulă de compromis trebuie să fie acceptată de România, altă soluţie decât acordarea statutului de candidat pentru Republica Moldova, fără condiţionalităţi", mai subliniază președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României.