Deputatul Radu Popa (PSD Dâmbovița) susține că o reglementare timpurie a pieței energiei va ajuta România să economisească peste 20 de miliarde de lei.

”Până să calculeze Ministerul Energiei, al Finanțelor și ANRE, după calculele mele-date confirmate cu specialiștii din asociațiile profesionale-până la 1 septembrie valoarea compensărilor va fi de 40 de miliarde de lei. Din aceștia, 11 miliarde reprezintă costurile cu gazul, iar diferența reprezintă energia. Pentru întreaga perioadă de compensare-Aprilie 2023, bugetul va trebui să plătească un total de 66 miliarde de RON.

Continui să spun că, dacă am face reglementarea pieței în luna aceasta, am putea salva cele 26 miliarde de RON (5,2 miliarde de euro) pentru perioada de iarnă 2023. Cu 5 miliarde de euro am putea face 5000 MW care rămân în SEN. La asta se adaugă și impactul negativ în costuri pe care îl putem evita dacă reducem presiunea pe preț.

Sunt oameni care știu să facă asta și la ANRE-Dumitru Chiriță, Iulian Iancu-și în asociațiile profesionale. Trebuie doar să-i lăsăm sa lucreze”,
a scris Radu Popa, deputat PSD, pe pagina sa de socializare.