Senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, a salutat vizita de lucru a ministrului Economiei de astăzi, în Dâmbovița, apreciind ca fiind  și oportună și necesară. Demnitarul social-democrat l-a însoțit pe ministrul Florin Spătaru la COS Târgoviște unde investitorii le-au prezentat oficialităților planul investițional.

”Această investiție italiană este simultan și inteligentă și strategică pentru că, pe de o parte, sunt aceste elemente privind proiectul integrat pe termen scurt, mediu și lung care includ competitivitate, tehnologie și protecția mediului. Realmente este un proiect impresionant și care, odată finalizat, va reprezenta vârful tehnologic aici, la Târgoviște”, a declarat Titus Corlățean, în conferința de presă.

”În egală măsură, este o investiție inteligentă pentru că este făcută la momentul oportun. Suntem în apropierea unui conflict militar distrugător și va exista oportunitatea uriașă legată de reconstrucția Ucrainei, la care partenerii internaționali deja s-au angajat, în condițiile în care nivelul de distrugere care este real datorat agresiunii ruse în Ucraina este uriaș, va fi un efort consistent cu o finanțare internațională extrem de consistentă. De aici, noi oportunități de a face parte din efortul de reconstrucție și pentru România și pentru actorii economici din țară, fie cu capital românesc, fie cu capital străin, cum este cazul companiei COS Târgoviște. Este bine că, iată, la Târgoviște, lucrurile avansează și această entitate economică renăscută va fi parte componentă a unui efort pe care statul român trebuie să-l facă pentru a avea o contribuție care înseamnă și beneficii extrem de consistente. Ai industrie de acest tip, ești pregătit, vei fi un jucător pe piața respectivă în efortul viitor de reconstrucție a Ucrainei. Industria de apărare este cu atât mai pertinent ca interes, acum în context de conflict militar distrugător lângă România (...) Noi, la nivelul Parlamentului, l-am asigurat și pe domnul ministru și pe CEO-ul de la Beltrame COS Târgoviște, ne vom face datoria atunci când va fi nevoie poate de ajustări de natură legislativă sau de semnale politice pe care le putem transmite, inclusiv pe zona externă”, a mai precizat parlamentarul.

Ministrul Economiei a mers în vizită de lucru și la fabricile din industria de apărare din județ.