Camera Deputaților a respins, marți, 8 noiembrie, în calitate de for decizional, legea care anula amenzile din starea de urgență!

Propunerea legislativă care prevedea că amenzile aplicate în timpul stării de urgență (16 martie - 14 mai 2020) sunt declarate nule a fost adoptată de Senat.

Proiectul mai prevedea returnarea banilor celor care au plătit deja sancțiunile aplicate de autorități. Votul decizional al Camerei Deputaților lasă soluția pe mâna instanței, care  rămâne singura cale prin care cetățenii pot cere anularea amenzilor primite și recuperarea sumelor achitate.

Au votat pentru respingerea legii  213 deputați (86 PSD, 44 PNL, 34 USR, 3 AUR, 14 UDMR, 14 minorități și 18 neafiliați).

Cum au votat deputații de Dâmbovița și, mai ales, cum au argumentat!

Toți deputații de Dâmbovița din coaliția de guvernare, dar și cei din opoziție au votat PENTRU respingerea legii.

”A fost decizia grupului. Prefer să nu comentez”, ne-a declarat deputatul PNL, Liviu Balint. 

”Nu știu dacă a fost ieri pe.... nu cred. Verific ... Revin eu în două minute, e zgomot, nu vă aud”..., a spus deputatul Ionuț Vulpescu. (n.r. nu a mai revenit)

Gabriel Plăiașu, Daniel Blaga, Carmen Holban și Marian Țachianu  nu au răspuns la telefon.

 

Textul legii respinsă de Camera Deputaților 

Art. 1 - Procesele verbale de contraventie emise în temeiul art. 28 din Ordonanta de urgenţă nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, se declară nule.

Art. 2 - Amenzile aplicate în temeiul proceselor verbale prevăzute la art. 1 şi care au fost achitate, în tot sau în parte, de către debitori, se restituie la cerere acestora.

Art. 3 - Pentru amenzile care nu au fost achitate, în tot sau în parte, în baza proceselor verbale prevăzute la art. 1, organele fiscale nu vor da în debit sumele datorate în vederea executării silite.

Art. 4 - Persoanele sancţionate contravenţional, în temeiul proceselor verbale prevăzute art. 1, şi care nu au achitat cuantumul amenzii pană la data intrării în vigoare a legii, nu achită amenzile aplicate.

Art. 5 — Prevederile art.l nu se aplică proceselor verbale prin care s-au impus sancţiuni privind încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat pe 16 iunie 2020.