”Nu mai e timp de liniște!”, a atenționat, astăzi, într-o conferință de presă, coordonatorul AUR Dâmbovița, Danil Zepiși. Declarația vine în contextul în care, spune acesta, formațiunea se pregătește pentru a participa activ la alegerile din 2024.

Vrem să fim combatanți, nu doar participanți”, spune liderul AUR care afirmă că urmărește rezultate deosebite la nivel național. ”Orice localitate contează, știu că în toate localitățile județului sunt oameni care susțin AUR, văd acest lucru săptămână de săptămână când primim adeziuni. E drept că, în unele localități, membrii AUR renunță, așa e peste tot în politică”.

AUR Dâmbovița are 30 de organizații până în prezent, însă, liderul de la nivel județean susține că va acoperi toate cele 89 de UAT-uri și va merge cu candidați proprii la toate funcțiile. Zonele unde întâmpină probleme de organizare sunt, potrivit lui Zepiși, Răcari și Găești.

”Vor mai fi și alte veniri în AUR nu numai din viața politică, dar și din cea civilă. Încet, încet, vom constitui organizații în toate cele 89 de UAT-uri. Săptămâna trecută am constituit o organizație bună și sper eu performantă la Fieni. În fiecare săptămână, port discuții cu diverse persoane care vin către noi pentru a intra în partid și a constitui organizații acolo unde nu există sau acolo sunt organizații, dar sunt așa, într-o perioadă din asta de liniște... Nu mai e timp de liniște, pentru că mai e puțin și debutează anul electoral 2024”, a mai spus acesta.