Senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, a marcat, astăzi, la Potlogi și Titu, ziua  de 4 iunie ca Zi a Tratatului de pace de la Trianon în România. Acesta a  depus  coroane de flori la Monumentul "Eroilor Neamului 1916-1919" din Titu și  la Monumentul "Eroilor din comuna Potlogi, căzuți pe câmpul de onoare în Răsboiul pentru întregirea neamului 1916-1919", alături de colegii din cele două organizații locale.

Titus Corlățean este inițiatorul acestei legi,  nr. 256/ 2020.
 
 
 
Pe de altă parte, demnitarul n-a ratat ocazia de critica vehement lipsa de reacție a decidenților guvernamentali în contextul în care, în urmă cu  o lună, la 3 mai 2023, a adresat o interpelare pe această temă, în plenul Senatului României, decidenților cu responsabilități în materie, dar n-a primit niciun răspuns.
 
  • ”Toți acești decidenți au încălcat Regulamentul Senatului”! 
 
”La exact o lună de la acea dată și cu doar o seară înainte de 4 iunie (2023), stabilită prin LEGE inițiată de subsemnatul și votată de...două ori de Parlament (mai ales de parlamentarii PSD, cei de la PMP de la acel moment și doar câțiva parlamentari cu demnitate de la PNL, ceilalți...cu aceeași conduită rușinoasă ca cea a "Președintelui" Iohannis), în ciuda opoziției RUȘINOASE a locatarului de la Cotroceni, ca Zi a Tratatului de la Trianon în România, constat că decidenții guvernamentali nu au dat nici un răspuns. Cu excepția ICR/ Ministerul Culturii. Toți acești decidenți au încălcat Regulamentul Senatului (act cu putere de lege), articolul 179 para 3 (vedeți mai jos), care stabilește obligativitatea transmiterii unui răspuns în termen de DOUĂ SĂPTAMÂNI sau, pentru motive temeinice, în TREI SĂPTĂMÂNI!”, a precizat Corlățean.
 
”Acum, nu e prima oară când premierii și miniștrii nu respectă acest termen. Sunt primul care să înțeleg, în contextul actual politic și social frământat, care sunt urgentele și prioritățile societății și ale guvernării. Totuși, în contextul în care provocările politice de la Budapesta continuă nestingherite pe teritoriul României, cu vizite prezidențiale ungare și ale altor demnitari FIDESZ în Transilvania românească  și declarații inacceptabile la noi acasă, fără ca decidenții politici ai României să aibă capacitatea, știința sau dragostea de România a unei gestiuni profesioniste a "migranților" politici unguri pe teritorii românești, în momentul în care se pregătește ridicarea la Oradea a statuii lui...Ladislau cel Sfânt, întemeietorul nu știu cui, personaj care mie, ca român, nu îmi spune mare lucru sau în contextul în care lunile anterioare o organizație fantomatică proclama pe la Viena "independența Transilvaniei" și 16 noi "cantoane" prin Ardeal, mi se pare incredibilă lipsa de reacție, profesionalism și simțire românească față de necesitatea de a marca oficial, potrivit unei LEGI, simbolistica națională fundamentă a Zilei de 4 iunie 1920, Zi în care a fost recunoscută internațional, printr-un Tratat de pace încheiat de 16 puteri aliate și învingătoare în Primul Război Mondial (inclusiv România) cu entitatea statală învinsă în război- Ungaria, Unirea Transilvaniei cu Patria Mamă- România”, spune senatorul.
 
”Încă o dată, înțeleg agenda complicată a unei guvernări. Dar, întotdeauna în spatele unor decidenți stau niște oameni, niște echipe, în care măcar unul ar trebui să fie cunoscător de istorie românească și să aibă știința de a-l sensibiliza pe șef, chiar și atunci când acesta are alte priorități ale zilei sau pur și simplu e neștiutor de istorie ori insensibil la simbolistica fundamentală românească, așa cum este cazul turistului de la Cotroceni...”, a arătat Corlățean.
 
  • ”Depuneți o floare la Monumentul Eroilor Primului Război Mondial din localitatea dvs.!”
 
Acesta a adresat tuturor celor care simt românește îndemnul de a face un lucru simplu, dar important pentru memoria celor care prin jertfă au edificat România Mare.
 
”Depuneți o floare la Monumentul Eroilor Primului Război Mondial din localitatea dvs, puneți la geamul casei dvs tricolorul României sau rostiti o rugăciune la biserica duminică, 4 iunie 2023, pentru cei care au avut cândva curaj și demnitate românească . Altfel, o nouă zi mizeră din existența noastră cotidiană se va fi derulat, cu decidenți politici depășiți de mizele ridicării unei Românii puternice, care să impună respect pigmeilor revizioniști de lângă noi și cu o națiune pe măsură, cârtitoare și nemultumitoare pentru toate cele, dar lipsită de demnitate și de cunoașterea propriei istorii naționale, fără de care nu poți clădi o Românie viitoare (...) Mă rog  ca, în România de astăzi, să se mai întâmple și minuni. Dar, lucrul ăsta numai Dumnezeu îl mai poate face pentru țara noastră, nu oamenii..”, a conchis demnitarul.