Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, conduce, în aceste zile, delegația Grupului de prietenie din Senatul României cu Senatul Francez, la Paris.  Vizita vine în contextul marcării în România a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de pace de la Trianon, potrivit legii al cărei inițiator este Corlățean.

 
”Am mulțumit autorităților franceze pentru rolul istoric jucat în 1920 de oficialii politici și militari francezi la Conferința de pace de la Versailles și pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri a Transilvaniei cu Patria Mamă- România”, spune demnitarul român. ”Prima întâlnire, substanțială, de bună calitate politică și în același timp amicală, cu Laurence Boone, secretarul de stat francez însărcinată cu afacerile europene și Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe- "' Quai d' Orsay", notează senatorul pe pagina sa de Facebook. Au fost discutate teme bilaterale de interes, Schengen, OCDE, Ucraina, Republica Moldova, cooperare bilaterală în materie economică, de securitate, Francofonie.” O agendă bogată și pozitivă. O discuție și o interlocutoare politică și profesional impecabilă”, a mai arătat Titus Corlățean.
 
 
Astăzi, au loc reuniunile de la sediul Ministerului de externe francez - "Quai d'Orsai".
 
Delegația României condusă de Titus Corlățean a fost primită cu căldură în Senatul francez. Președintele de ședință a salutat cordial delegația senatorială care a fost invitată la loja de onoare.