2024 este anul care va schimba echipa aflată acum la conducerea Primăriei, este anul în care orașul Găești va fi redat găeștenilor și, astfel, va fi, cumva, eliberat de această conducere toxică, așa cum o numesc eu!, a declarat luni, 18 decembrie, într-o conferință de presă, liderul PSD Găești, Alexandru Iorga, candidatul partidului la funcția de primar.

”Găeștiul pare, acum, că funcționează pe modul „supraviețuire”. Practic, administrația lucrează doar la „urgențe”; efectiv, nu au un plan bine pus la punct, doar acoperă lipsuri. O astfel de strategie nu poate fi decât falimentară pe termen mediu și lung. Scopul meu nu e doar să supraviețuim, ci să creăm un oraș plin de oportunități pentru oameni și pentru mediul de afaceri”, spune liderul social-democrat.

”Îi asigur și pe funcționarii Primăriei că, alături de mine, își vor atinge potențialul profesional și că absolut nimic din ceea ce li se spune acum nu este adevărat. Nu vin la conducerea Primăriei ca să mă răzbun pe cineva, ci să construiesc alături de oameni. Spun asta pentru că, în prezent, în rândul funcționarilor din Primăria Găești, există asemenea discuții că, dacă o să vin eu, o să mă răzbun, o să schimb oameni, o să micșorez salarii – lucruri total neadevărate”, a mai transmis acesta.

Alexandru Iorga a mai precizat că, la nivelul orașului, s-au făcut sondaje care au relevat că PSD se află în fața PNL cu 15%.