Social-democrații au demarat campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale.
Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Titus Corlățean, a anunțat pe facebook, faptul că a semnat la Chișinău, unde se află în aceste zile.
”Am semnat pe lista pentru susținerea candidaturii la Președinția României a liderului PSD, Marcel Ciolacu, la Chișinău. Și nu întâmplător
Îi mulțumesc lui Iurie Ciocan, președintele filialei noastre din Republica Moldova, PSD Moldova, candidat pentru poziția de deputat în Parlamentul României, care m-a însoțit într-un loc simbolic, pe Aleea Clasicilor din Grădină Publică "Ștefan cel Mare" (parcul central din Chișinău), care găzduiește busturile marilor scriitori români”, a precizat senatorul de Dâmbovița.
Responsabil PSD pentru relația cu Republica Modova, Titus Corlățean, s-a întâlnit la Chișinău cu președintele Parlamentului Republicii Moldova și cu omologul său, Ina Coșeru, președintele Comisiei pentru politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova.
”Urmează o toamnă importantă pentru viitorul Republicii Moldova, dar și al României, așa că voi veni la Chișinău în următoarele săptămâni în vizită oficială cu colegii mei din Comisia pentru politică externă a Senatului României”, a mai notat acesta.