Victor Ponta se află în discuții cu PSD pentru a candida la alegerile parlamentare, însă, momentan, nu s-a ajuns la o concluzie. 

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu liderii filialelor pentru a discuta despre listele pentru alegerile parlamentare. Șeful PSD le-ar fi transmis liderilor PSD că sunt duse negocieri cu Victor Ponta și Cristian Popescu Piedone, însă, nimic nu este bătut în cuie.

Partidele mai au două săptămâni la dispoziție pentru definitivarea listelor. Pe 17 octombrie este termenul limită pentru depunerea la Biroul Electoral Central.

Nu știu. Dacă Marcel Ciolacu are nevoie de mine, pot să candidez și la parlamentare. Nu este visul vieții mele. Am fost de patru ori parlamentar. Nu este ceva ce îmi doresc așa cu disperare. Dar dacă consideră că pot să îl ajut, cu siguranță o voi face”, a spus Victor Ponta, la Digi 24.

Cât despre organizația care a primit semnalul de a-i rezerva un loc eligibil pe listă, răspunsul este previzibil. Actual consilier onorific al premierului este foarte apropiat de Dâmbovița, și nu doar ca proximitate spațială. Prietenia lui Ponta cu dezvoltatorul turc de la Niculești, unde s-a investit într-unul dintre cele mai mari terenuri de golf din Europa, este de notorietate, la fel și cea cu liderii PSD Dâmbovița.

Anul trecut, la locul investiției, Ponta s-a fotografiat cu foștii colegi de partid, a făcut glume și a dat o tură (lungă) de complex cu președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
”E cel mai serios județ”, remarca atunci Ponta, la Niculești. Un motiv în plus ca organizația Dâmbovița să fie atractivă pentru fostul premier este și scorul politic important obținut la alegerile din 9 iunie care a plasat-o pe primul loc pe țară.
 
 
 

Și anul acesta, Victor Ponta a participat la un alt eveniment public tot la Niculești alături de foștii colegi social-democrați, la dezvelirea monumentului ridicat în memoria celor care au luptat și au căzut în Primul și Al Doilea Război Mondial.

În economia obiectivului politic pe care PSD Dâmbovița și l-a setat, este important pentru candidații la alegerile parlamentare cu cine vor face echipă și ce tracțiune electorală au chiar și cei impuși de București în ”buna tradiție” a fiecărui ciclu electoral...