Un incendiu a izbucnit, astăzi, 23 noiembrie, la  acoperișul căminului cultural din localitatea Puntea de Greci!

”La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești și pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea măsurilor de siguranță publică și lichidarea incendiului. Garda de Intervenție Vișina acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, Detașamentul de Pompieri Găești intervine cu două autospeciale de stingere, iar Detașamentul de Pompieri Titu intervine cu o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi. Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Totodată, au fost afectați și 10 metri pătrați din tavanul din rigips. Nu au fost înregistrate persoane rănite, fiind doar pagube materiale”, se arată într-un comunicat al ISU Dâmbovița.

Locația respectivă era alocată secției de vot nr. 333. În prezent, materialele electorale se află sub paza polițiștilor, la unitatea administrativ teritorială din localitate. Instituția Prefectului Dâmbovița și Autoritatea Electorală Permanentă - Direcția Județeană Dâmbovița au identificat un alt spațiu, în incinta Grădiniței Puntea de Greci, unde urmează a fi amenajată, în cel mai scurt timp, secția de vot și unde vor fi lăsate materialele electorale sub supraveghere.

În timpul misiunii de stingere, un pompier care acționa pentru lichidarea incendiului produs în localitatea Puntea cu Greci, ar fi căzut de pe acoperiș și s-ar fi accidentat.
 
  ”Acesta nu este rănit grav, este conștient și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, a fost transportat la spital, pentru investigații amănunțite, de specialitateEste conștient și, din ultimele informații, pe care le am se afla la spital pentru investigații suplimentare”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Radu Popescu.