DB24NEWS

Stiri de calitate!

Președinte CJD: A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Centrului de Îngrijiri Paliative Gura Ocniței

Contractul pentru proiectarea și execuția Centrului de Îngrijiri Paliative Gura Ocniței, a fost semnat, valoarea proiectului ridicându-se la peste 19.670.000 lei. Durata contractului este de 21 de luni, dintre care: 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
 Centrul va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, iar pacienții vor beneficia de saloane cu băi proprii, cabinete medicale și psihologice, spații pentru tratamente, consiliere și socializare, plus echipamente moderne.
”Un loc construit cu gândul la oameni  la cei care au nevoie de sprijin, grijă și atenție. Pentru că știm cât de important este să aibă condiții bune, respect și profesionalism atunci când le este cel mai greu în viață”, spune președintele CJD, Corneliu Ștefan.