La ce nivel a scăzut politica… Dezamăgit de actuala guvernare, primar PSD din Dâmbovița nostalgic după epoca Băsescu-Boc!

”Guvernul!…. pentru alții!
Nu am votat niciodată Traian Băsescu sau Emil Boc și nu am crezut niciodată că va veni o zi când voi spune că îmi este dor de ei. Când văd astăzi ce președinte avem, ce executiv gestionează resursele acestei țări îmi dau seama că Traian Băsescu o fost un om de stat, a fost un om care în cel de-al doilea mandat și-a asumat niște reforme dureroase la acea vreme. Păcat că atunci unii au furat în draci și doar câțiva au plătit cu pușcăria!
Astăzi avem un guvern în care premierul flutură zilnic o demisie dacă celelalte partide din coaliție nu-i stau drept în luarea unor decizii. Păi tot ei spuneau că în aceasta coaliție toxică încă din prima zi de la naștere, deciziile se iau în unanimitate? Pai acum spunem ca dacă nu faceți ca mine îmi iau jucăriile și plec!!
Au mărit TVA fiindcă așa a vrut șeful și rezultatele nu se grăbesc să apară!
Au liberalizat prețul energiei electrice și plătim cel mai scump preț per kw. Unde ajung acești bani?
Este adevărat că în anul 2024, an electoral se semnau pe bandă rulantă contracte de finanțare prin programul Anghel Saligny. S-a spus că sunt foarte multe contracte de finanțare și că se va face o analiză pertinentă pe fiecare proiect în parte privind stadiul implementării proiectelor (stadiu realizat, decontări, etc) . Am crezut că proiectelor realizate în proporție de 80%-90% li se va asigura finanțarea pentru recepție.
Surpriză! Săptămâna trecută au fost sistate toate plățile pe programul Anghel Saligny.
Dintotdeauna am considerat că o reformă la nivelul administrației locale este absolut necesară. Dar să ceri imperativ eliminarea unui procent din numărul de funcționari publici fără a ține cont de numărul de posturi ocupate, de cumul de funcții, de posturile unice, de serviciile oferite de fiecare U.A.T., de statut de funcții, de legea funcționarului public, de codul administrativ mi se pare o reformă făcută cu pixul din birou fiindcă așa dorește o anumită persoană.
Despre suma forfetară acordată deputaților și senatorilor nu vorbește nimeni, despre subvențiile acordate partidelor politice nimic, cât despre reforma pensiilor speciale se așteaptă decizia C.C.R. cu demisia pe masa. ”Iar DEMISA”
Noi toți așteptăm si ne așteaptă o iarna grea!”, notează primarul comunei Voinești, social-democratul Gabriel Dănuț Sandu.