DB24NEWS

Stiri de calitate!

TÂRGOVIȘTE PSD Dâmbovița a marcat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare!

   Social-democrații dâmbovițeni au marcat astăzi, vineri, 1 noiembrie, debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, printr-o conferință de presă, în aer liber.

   ”PSD Dâmbovița începe campania pentru alegerile parlamentare cu cei mai pregătiți candidați, iar fiecare dintre aceștia va pune umărul la dezvoltarea județului Dâmbovița și va susține proiectele  pe care le derulăm la nivel administrativ. Și tot pentru dezvoltarea județului nostru, avem nevoie de un guvern PSD, care să implementeze un program structurat pentru toate comunitățile locale”, a declarat președintele organizației județene a PSD, Corneliu Ștefan.
”La fel de important, avem nevoie acum mai mult decât oricând, și de un președinte care să reconstruiască România și să o facă să devină țara în care ne dorim să trăim. Marcel Ciolacu va fi un președinte implicat, echilibrat, care va pune în practică un #ProgramdeȚară ambițios pentru că doar așa vom reuși să nu mai avem jocuri politice și instabilitate”, a adăugat acesta.
”În Dâmbovița, PSD este o forță, dar acesta este rezultatul unui efort continuu, al implicării și devotamentului de care a dat dovadă fiecare membru din organizație.
De altfel, susținerea pe care ne-au arătat-o dâmbovițenii, de fiecare dată, ne obligă să prezentăm o echipă puternică de candidați pentru alegerile parlamentare, care să aducă un plus valoare atât pentru PSD Dâmbovița, cât și pentru județ”, a mai arătat liderul social-democrat.
 
Lista candidaților PSD Dâmbovița pentru Parlamentul României:
?????
1️⃣ ????? ?????̆?̦??? – Senator în Senatul României;
2️⃣ ??????? ????? – președintele Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște, fost prefect al județului Dâmbovița;
3️⃣ ???? ???????? ??̆???̦????? – Rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște;
4️⃣ ????? ????????? ???? – director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște;
5️⃣ ??????? ????? – președintele Organizației de Seniori din cadrul PSD Dâmbovița.
 
?????? ???????̦????
1️⃣ ?????? ????? – premier al României în perioada 2012 – 2015, președinte al PSD în perioada 2010 – 2015;
2️⃣ ???????̦?? ?????? ?????????? – președinte al Administrației Fondului pentru Mediu;
3️⃣ ?????? ???????? ?????? – deputat în Parlamentul României;
4️⃣ ???? ????? ???? – deputat în Parlamentul României;
5️⃣ ?????̦ ???????? ??̆???? – secretar de stat în Ministerul Transporturilor;
6️⃣ ????? ??????? – consilier județean;
7️⃣ ????? ??????? ????? – profesor universitar Universitatea „Valahia” din Târgoviște;
8️⃣ ????? ?????? ????????? ?????? – medic pediatru;
9️⃣ ??????? ??? ????????? – director al Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.
 
”În PSD Dâmbovița, echipa nu înseamnă doar un grup de oameni care lucrează împreună, echipa PSD Dâmbovița reprezintă oameni dedicați, loiali, de încredere, care luptă în același scop: câștigarea alegerilor parlamentare și prezidențiale. Această forță a PSD Dâmbovița trebuie transmisă până la București prin susținerea lui Marcel Ciolacu”, a conchis liderul PSD.
 
Material realizat de SC INTACT COOL MEDIA SRL la comanda PSD Dâmbovița
CMF: 11240017