”Raiul gazelor naturale” din România unde cetățenii trăiesc într-un paradox: se încălzesc cu lemne!

Cel mai mare depozit de înmagazinare a gazelor din ţara noastră se află la 2 kilometri adâncime şi are un diametru aproape cât Bucureştiul. Se află la Bilciurești este administrat de Depogaz Ploiești, filială a Romgaz. Aici se găseşte peste jumătate din stocul de gaze al României, “ascuns” la două mii de metri sub pământ.
Un soi de “cămară” a gazelor, depozitul de la Bilciurești are o capacitatea maximă de 1.300. 000.000 metri cubi, însemnând mai mult de jumătate din stocurile de gaze ale României.
Matematic, doar stocul aflat aici ar putea asigura consumul întregii Românii timp de peste două săptămâni.
- Deși depozitul de la Bilciurești este cel mai mare din România, el nu este conectat la rețeaua de distribuție a gazelor
Paradoxul de la Bilciureşti, oamenii se încălzesc cu lemne! Este un nonsens, spune președintele CJ, Corneliu Ștefan.
Autoritățile sunt în căutare de fonduri pentru a realiza alimentarea cu gaze a comunei. Apoi, racordarea la gaze a fiecărei gospodării presupune o investiție de alte câteva mii de lei.
”Am discutat cu colegii primari din acea zonă, au făcut un studiu de fezabilitate în urmă cu 3 ani, a fost asociere prea mare între 4 localități Bilciurești, Cojasca, Cornățelu și Butimanu. Am reluat acea discuție și acum vrem să găsim o sursă de finanțare… Pentru gaze a fost o singură axă de finanțare prin Progamul Național ”Anghel Saligny”. Proiectele sunt făcute, așteptăm ca, în perioada următoare, să găsim sursa de finanțare să finalizăm și aceste proiecte”, mai spune președintele CJD, Corneliu Ștefan.
În urmă cu 2 ani, Depogaz a semnat acordul cu Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) pentru a primi un împrumut nerambursabil de 37,9 milioane de euro destinat creșterii capacității de extracție zilnică a gazelor din depozitul Bilciurești, arata compania într-un comunicat de presă. Proiectul „Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul Depozitului Bilciurești – Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale” are ca scop creșterea capacității de livrare zilnică a gazelor din depozitul Bilciurești de la 14 mil. Smc/zi la 20 mil. Smc/zi, corelată și cu o creștere a capacității de înmagazinare de 108 mil. Smc/ciclu.
Depozitul de la Bilciurești aflat în topul celor mai mari 30 de depozite din Europa poate asigura, în condiții de iarnă, 20% din necesarul zilnic de gaze naturale al țării.