Reabilitare și dotări moderne la Liceul „Goga Ionescu” din Titu, cu fonduri europene nerambursabile
Finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a unuia dintre corpurile de clădire ale Liceului Tehnologic „Goga Ionescu” din Titu înseamnă condiții optime pentru elevii din 11 clase ale unității de învățământ. Proiectul a fost implementat cu fonduri europene nerambursabile.
„Cel mai important lucru este faptul că niciun elev nu va mai învăța după-amiaza sau în sala de sport. Pe lângă aceste lucrări, liceul a fost dotat cu mobilier nou, cu echipamente pentru ateliere, cu echipamente digitale, table inteligente, calculatoare și materiale sportive, astfel încât procesul educațional să se desfășoare la standardele actuale, nu doar în clădiri renovate, ci și cu dotări moderne”, spune primarul Laurențiu Costache care dă asigurări că va continua să investească în educație.
