S-a aprobat la Senat! România își onorează obligațiile de drept umanitar: refugiații ucraineni sprijiniți financiar de Guvern!

Senatorii au aprobat astăzi, în ultima ședință înainte de Sărbătorile Pascale, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2025 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Președintele Comisiei pentru politică externă (comisia de fond pe acest subiect), Titus Corlățean, a venit cu câteva clarificări pe acest proiect de lege de la tribuna Senatului.
”Realitatea este fundamental diferită, ca să ieșim din aceste legende… este vorba despre o protecție temporară care decurge, în primul rând, din obligațiile de drept internațional umanitar și pentru România. Vorbim de persoane refugiate din zone de conflict, este vorba de sume acordate pe doar trei luni, nu pe perioadă nedefinită și vorbim de cei care au venituri mici, care realmente sunt refugiați. Sper să nu mai fie alte interpretări care sunt mai degrabă de natură politică și care țin de alte jocuri. Comisia de politică externă a adoptat un raport majoritar favorabil, iar grupul senatorial PSD înțelege ca statul român să își îndeplinească obligațiile de drept umanitar și vom vota acest raport”, a explicat acesta.
Senatul este prima cameră sesizată.