Șeful CJD Corneliu Ștefan la Bruxelles, la cea de-a 164-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor

Membrii Comitetului European al Regiunilor au organizat în aceste zile, 19-20 februarie, o reuniune pentru cea de-a 164-a sesiune plenară.
La începutul noului mandat, toți membrii CoR sunt numiți pentru o perioadă de 5 ani, iar toate organele, inclusiv Biroul, comisiile și grupurile de lucru sunt reînființate. Noul președinte, noul prim-vicepreședinte și noul Birou sunt aleși de membrii reuniți în prima ședință plenară.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la eveniment.
”În cadrul discuțiilor privitoare la noua viziune asupra dezvoltării regionale, s-a evidențiat necesitatea consolidării rolului autorităților locale și regionale în gestionarea fondurilor europene, prin reducerea birocrației și oferirea unei autonomii sporite în procesul decizional. Am susținut ferm această direcție, întrucât noi cunoaștem cel mai bine nevoile comunităților noastre și putem implementa proiecte care să răspundă direct acestor nevoi, fie că vorbim despre școli moderne, spitale mai bine dotate sau investiții în protecția mediului.
Desemnarea mea, ca urmare a propunerii Uniunii Consiliilor Județene din România, reprezintă o oportunitate extraordinară pentru județul Dâmbovița de a avea o voce directă la nivel european și de a contribui la dezvoltarea politicilor regionale ale Uniunii Europene.
Și în mandatul 2025-2030, reprezint județul Dâmbovița și România și voi lucra pentru atragerea de noi oportunități de dezvoltare a fiecărei comunități în parte.
Împreună construim un viitor european!”, a precizat Corneliu Ștefan.
Principalele momente ale sesiunii:
- Dezbatere cu Președintele Consiliului European cu:
- António Costa , președintele Consiliului European
- Dezbatere privind autoritățile locale și regionale în centrul unei politici de coeziune reînnoite cu:
- Raffaele Fitto , vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Coeziune și Reforme
- Dezbatere asupra autorităților locale și regionale care abordează criza locuințelor cu:
- Dan Jørgensen , comisarul european pentru energie și locuințe
- Ceremonie – Premiul primarului Paweł Adamowicz.