COMUNICAT DE PRESĂ
Săptămâna trecută, o delegație a Universității „Valahia” din Târgoviște a întreprins o vizită oficială la Bijeljina, Bosnia- Herțegovina. Delegația a fost condusă de rectorul universității, conf. univ. dr. Călin Dinu Oros. Scopul principal al vizitei a fost încheierea unui memorandum de colaborare cu Universitatea East din Sarajevo. În cadrul acordului au fost stabilite viitoarele direcții de cooperare în domeniile educației și cercetării. Printre obiectivele parteneriatului se regăsesc programe educaționale, proiecte de cercetare, schimburi de cadre didactice și studenți. De asemenea, s-a menționat posibilitatea organizării de conferințe, simpozioane și seminarii.
Delegația târgovișteană a fost însoțită de către domnul dr. Mile Vasic, Ambasadorul Bosniei-Herțegovinei la București. Excelența Sa a felicitat cele două universități pentru acțiunile întreprinse și le-a asigurat de întregul său sprijin.
BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE