Pentru unii oameni, viața este mai grea decât ne-am imaginat, iar problemele de sănătate pe care le au îi determină să privească viitorul fără speranță.

Este și cazul lui Andrei Viorel Ionuț, tânărul de 35 de ani, din satul Broșteni, comuna Produlești, județul Dâmbovița. Boala de care suferă este atât de gravă încât pentru a rămâne în viață a trebuit să i se amputeze ambele picioare. Rămas infirm, acesta locuiește în casa părintească și este îngrijit zi de zi de mama și de tatăl său, oameni în vârstă și bolnavi la rândul lor.
Jandarmii dâmbovițeni i-au cunoscut povestea și acum, în pragul Sărbătorilor Pascale au continuat să îl ajute să-și îndeplinească visul, acela de a se ridica din scaunul cu rotile și de a avea o viață cât mai aproape de normalitate.
Pentru aceasta, are nevoie în continuare de tratament, dar și de alte investigații medicale de specialitate.
Astfel, jandarmii au contribuit cu bani pentru această campanie umanitară, care a debutat înainte de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei, suma strânsă fiind de peste 12.000 de lei.
Prin gestul lor urmăresc sensibilizarea și altor oameni care ar putea să-l sprijine pe Ionuț, orice sumă de bani fiindu-i de un real ajutor.