Vineri, 11 august, la Târgoviște, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cu participarea unor ierarhi din țară și de peste hoare, va avea loc sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.
Ceremoniile vor fi deschise joi, 10 august, ora 18.00, cu slujba Vecerniei Sfântului după care va avea loc Pelerinajul tinerilor care va începe din Parcul Mitropoliei, va continua până la Mănăstirea Stelea, incluzând Centrul istoric și se va finaliza în fața Catedralei unde va fi săvârșită slujba Acatistul Sf. Ierarh Nifon și închinarea tinerilor la racla cu sfintele moaște.
Atât joi cât și vineri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon va premia elevii care au obținut performanțe deosebite la olimpiadele naționale la diferite discipline.
Peste 20 000 de pelerini sunt așteptați să participe la acest eveniment spiritual și cultural în zilele de joi, 10 august, de la ora 18.00 și vineri, 11 august, începând cu ora 7.00.
Pe 10 august, în intervalul orar 17.30-21.00, circulația autovehiculelor pe Bulevardul Libertății va fi închisă. Se vor închide parțial Calea Domnească, Strada Stelea și Strada Revoluției. Și pe 11 august, începând cu ora 6.00 până la ora 15.00 se va închide circulația pe Bulevardul Libertății și, parțial, Bulevardul Mircea cel Bătrân.
Anul acesta, sărbătoarea Sf. Nifon are o semnificație deosebită pentru că aniversăm jumătate de mileniu de la canonizarea sa, de altfel prima de pe teritoriul țării noastre, odată cu cei 500 de ani de la începutul construirii Catedralei Mitropolitane, de către Sf. Voievod Neagoe Basarab.