Proiectul privind înființarea de către Primăria Târgoviște a unui operator de transport public local suscită în continuare dezbateri aprinse.

Asta, în contextul în care Primăria Târgoviște a inițiat proiectul de hotărâre pentru înființarea unei societăți de transport propriu sărind peste etapele prevăzute în POR 2014-2020, Axa prioritară 4"Sprijinirea dezvoltării urbane durabile", obiectiv specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, respectiv analiza cost beneficiu din care să rezulte oportunitatea, avizul Consiliului Concurenței, constituirea societății, anunțul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Proiectul a fost gândit pentru ca Primăria să acceseze fonduri europene doar pentru  Târgoviște, însă, respins de consilieri, municipalitatea s-a pus în situația de a nu-și putea înființa propria companie, fiind obligată să ceară acordul Comisiei Europene pentru continuarea contractului cu AITT. Pe de altă parte, susțin gurile rele, Primăria a ignorat interesul celor aproximativ 4000 de cetățeni din comunele limitrofe Târgoviștei (parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI CIVITAS:Aninoasa, Șotânga,Doicești, Răzvad, Ulmi, Lucieni, Dragomirești, Mănești) care fac naveta zilnic în municipiu la școală sau la muncă.

Se pare că Primăria Târgoviște ar fi avut posibilitatea să acceseze fonduri europene, așa cum procedează marea majoritate a municipiilor din țară, prin ADI CIVITAS, scriind un proiect pentru transport integrat pentru municipiu și zona periurbană. Mai mult decât atât, potrivit unor surse, Primăria Târgoviște ar fi avertizat că, din 2019, nu va mai permite operatorilor de transport județean accesul  în municipiu.